Buican, sprijin pentru Berislăveşti


buican_cristi3În urmă cu câteva zile, Cristian Buican şi Dan Niţu – candidați ai Uniunii Social Liberale pentru alegerile parlamentare au participat la „Sărbătoarea dovleacului”. Festivitatea, aflată deja la a treia ediție, se bucură de succes în rândul locuitorilor din Berislăvești. Publicul este foarte numeros și se delectează asistând la programele artistice pregătite de copiii din localitate și degustă specialitățile culinare pregătite cu grijă de gospodinele din Berislăvești. În context, edilul localității, Ion Bușagă, i-a mulțumit public deputatului Buican pentru implicarea pe care a avut-o în dezvoltarea localității în ultimii şase ani, în calitatea sa de vicepreședinte al Consiliului Județean Vâlcea și cea de deputat în Parlamentul României. Atât conducătorul administrației publice locale, cât și cetățenii prezenți la sărbătoare au apreciat activitatea lui Cristian Buican în promovarea proiectelor implementate în Berislăvești, menționând aici introducerea alimentării cu apă, modernizarea școlilor din localitate, reabilitarea căminului cultural și construcția dispensarului medical. Asfaltarea și modernizarea drumurilor comunale și sătești reprezintă un alt proiect important al Primăriei care este susținut de către deputatul Buican.