Buican, cu „ochii” pe Crăciunescu şi Gutău


Nu puţini sunt cei care susţin că Grig Crăciunescu, posibilul candidat al PNL pentru alegerile locale din 5 iunie, este, de fapt, „iepurele” lui Mircia Gutău. În acest sens, este cunoscută simpatia lui Crăciunescu pentru Gutău, primul spunând la un moment dat că fostul primar al Râmnicului îi este un idol politic. „Mircia Gutău este un candidat redutabil pentru Primăria Râmnicu Vâlcea şi nu poţi face abstracţie de el, dacă faci politică. Trebuie luat în calcul în toate proiectele politice care se fac în municipiul Râmnicu Vâlcea”, a declarat Cristian Buican.
Liderul PNL Vâlcea a făcut referire şi la candidatura lui Grig Crăciunescu: „Noi ne-am fixat ca obiective, în primul rând, câştigarea Consiliului Judeţean şi majorităţi în cât mai multe consilii locale. Aceste lucruri nu pot fi obţinute fără un scor substanţial al candidatului nos­tru la Rm. Vâlcea. În urma pre­zen­tării raportului din son­da­jul de opinie, o să luăm o decizie”.

sondaj