Bugetul Primăriei Câineni a fost… „faultat”. Norocul însă bate la ușă!


Aproximativ 600 mii lei din bugetul comunei Câineni pe anul acesta se duc către persoanele cu handicap și însoțitorii acestora. Partea care rămâne este alocată, într-o bună măsură, pentru funcționarea aparatului administrativ. Comparativ cu anul trecut, bugetul Primăriei Câineni din 2019 a fost mai mic cu 700 mii lei. Un noroc al administrației locale îl reprezintă vânzarea celor două microhidrocentrale din Boia. Iar dacă banii care vin din această sursă reprezintă o șansă nesperată pentru administrația locală, rămâne importante și sumele de bani ce vin de la Consiliul Județean Vâlcea. Rămâne doar de văzut dacă sunt adevărate unele zvonuri care dau ca sigură alocarea banilor către UAT-urile din județ cu pornirea din sudul județului. Până s-ar ajunge și la Câineni, unde se agață harta județului în cui, poate sacul s-ar mai goli.