Bucureşteni, depistaţi furând motorină


• aceştia aveau de gând să ajungă în Franţa

În noaptea de 4 aprilie a.c., ora 22.20, un echipaj mixt format din poliţişti şi jandarmi au surprins în flagrant, în parcarea Secţiei Drumuri Naţionale Călimăneşti, un grup de persoane ce sustrăgeau carburant dintr-o autospecială parcată în incinta societăţii. Oamenii legii au remarcat prezenţa suspectă ,în parcare, a unui autoturism, marca Citroen Xantia, cu numere străine, care avea buşonul rezervorului desfăcut, iar pe carosabil observându-se pete de carburant. Lângă autoturism se aflau doi suspecţi, iar alţi 3 se aflau în incinta Secţiei Drumuri Naţionale şi au fugit la vederea echipa­jului de poliţie. S-a reuşit identificarea a trei suspecţi, fiind vorba de trei persoane cu vârste cuprinse între 23 şi 45 de ani, toţi din Bucureşti. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat, în incinta Secţiei Drumuri Naţionale, trei recipienţi, cu capacitatea de 30 de litrii şi un furtun, purtând urme de motorină, lângă o autospecială care avea buşonul de închidere a rezervorului forţat. În timpul cercetărilor, suspecţii au declarat anchetatorilor că doreau să ajungă în  Franţa şi din cauza lipsei banilor şi a carburantului necesar deplasării s-au hotărât să fure. Până în momentul prinderii în flagrant suspecţii sustrăseseră aproximativ 30 de litrii motorină, pe care îi şi introduseseră în rezervorul autoturismului cu care se deplasau.

Poliţiştii au continuat căutarea celor doi suspecţi fugari, toată noaptea, fiind vorba de doi cetăţeni din Bucureşti. Pe numele celor 5 a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi riscă o pedeapsă privativă de libertate de până la  15 ani.