Bucătărie în flăcări, în comuna Roșiile


• incendiul a pornit de la jarul căzut pe podea
În data de 16 ianuarie, la ora 11.00, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi în comuna Roșiile, satul Roșiile, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie vară aflată în proprietatea unui cetățean. Flăcările s-au declanșat la nivelul acoperișului, unde a ars structura din lemn cu învelitoare din plăci de azbociment, pe o suprafață de aproximativ 15 m.p.
După aproximativ o oră de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri situate în imediata apropiere. Cercetările prelimi­nare arată că flăcările s-ar fi declanșat de la jarul căzut din sistemul de încălzire pe podeaua din lemn.