Brazilianca Barbosa a plecat de la HCM


Prin intermediul unui comunicat de presă, conducerea de la Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea anunță despărțirea de jucătoarea braziliancă Elaine Gomes Barbosa. Conform spuselor oficialilor de la HCM, motivul principal pentru care s-a produs această plecare a fost legat de neacomodarea sportivei din America de Sud la condițiile de joc și de antrenament din România. Ar mai fi de amintit faptul că rezilierea înțelegerii dintre HCM și jucătoarea în vârstă de 24 de ani s-a produs pe cale amiabilă.
„În seara zilei de 28 octombrie, clubul nostru a ajuns la un acord, prin care se reziliază pe cale amiabilă contractul cu handbalista braziliancă Elaine Gomes Barbosa (24 ani). Motivele sunt datorate neacomodării ei în România, precum și la condițiile de antrenament și competiție de la noi. Clubul nostru îi mulțumește handbalistei Elaine Gomes Barbosa pentru colaborare și îi urează mult suces în viitorul său sportiv”, se arată în comunicatul de presă semnat de către directorul clubului râmnicean, profesorul Marian Joița.

HCM se bazează pe doar doi pivoți până la viitoarea campanie de transferuri

După plecarea braziliencei Barbosa, HCM a rămas puțin descoperit, cel puțin numeric vorbind, pe un post important din sistemul de joc al unei echipe de handbal, anume cel de pivot. Conform aceluiași comunicat de presă la care am făcut referire mai sus, până la viitoarea campanie de transferuri, care va avea loc în iarnă, HCM se va baza pe serviciile a două tinere jucătoare specializate pe postul de pivot. „HCM va conta în jocurile următoare pe cei doi tineri pivoți pe care îi are în lot, Nicoleta Safta și Florentina Craiu, ambele jucătoare fiind vâlcence”, se mai arată în comunicatul de presă.