
Brazii de Crăciun, o marfă prețioasă în aceste zile
„În urma activităților desfășurate pe raza municipiului Drăgășani, au fost constatate încălcări ale prevederilor Legii nr. 171/2010, de către două agenți economici care comercializau pomi de Crăciun, fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 lei. Totodată, s-a dispus confiscarea fizică a 168 pomi de Crăciun, speciile brad si molid, în valoare de 3.360 lei. Polițiștii vor continua activitățile de prevenire și combatere a delictelor silvice, prin instituirea filtrelor specifice, patrule în fondul forestier național și controale la depozitele de profil și vor aplica sancțiuni dacă situația va impune acest fapt”, au informat polițiștii vâlceni.
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea