Bombă socială în Râmnicu Vâlcea: 33 de pensionari riscă să fie aruncați pe drumuri!


• și mai grav este faptul că alți 80 pot avea aceeași soartă
„Ni s-a ridicat o situație foarte delicată. Toți cei care locuiesc în blocul de la Oltchim, care sunt la pensie și nu mai lucrează la Oltchim, au primit somație să elibereze garsonierele într-o zi. M-au impresionat fantastic cei 20 de oameni de acolo cu care am vorbit, din cei 120 din acel bloc. Sunt oameni bolnavi acolo. Noi, ca primărie, nu putem sta cu mâinile în sân. Am purtat o discuție cu președintele Consiliului Județean să găsim o soluție pentru a cere un răgaz de scoatere în stradă. După o viață de muncă, acei oameni stau într-o cameră care are 18 metri pătrați”, așa a sunat declarația lui Mircia Gutău, oferită vineri, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Primăria Râmnicului, care a căzut ca un trăsnet pentru reprezentanții asistenței sociale din județul nostru.

Primarul încearcă să rezolve problema

Mircia Gutău a venit, chiar în timpul conferinței de presă, cu asigurarea că se va zbate pentru ca primii 33 de oameni să nu ajungă în stradă. Mai ales dat fiind faptul că majoritatea locatarilor acelui bloc se confruntă cu tot felul de probleme. Facem precizarea că blocul în cauză se află pe strada Mihai Viteazu din apropierea punctului termic „Traian”.
„Vom purta discuții cu reprezentanții firmei care se ocupă de valorificarea bunurilor Oltchimului să găsim o soluție. Nu putem să ne jucăm cu soarta a peste 100 de oameni, care, în cele mai multe cazuri sunt singuri. Mai sunt acolo oameni nefamiliști, divorțați și bolnavi. Nu este deloc ușor”, a mai precizat Mircia Gutău.