BNR vrea să investească 2,3 milioane de euro în comuna Păuşeşti Măglaşi


• conacul fostului guvernator Mihail Oromolu a intrat în atenţia mai-marilor de la Bucureşti

Conform unor informaţii apărute astăzi în mass-media naţionale, conducerea Băncii Naţionale a României vrea să aloce 2,3 milioane de euro pentru renovarea unui vechi conac situat în comuna Păuşeşti Măglaşi, care a aparţinut guvernatorului din perioada interbelică, Mihail Oromolu. Potrivit anunţului publicat pe site-ul BNR, conacul construit în anii 1915 şi 1916 a fost preluat de această instituţie de la Finanţele Publice Vâlcea, el urmând să beneficieze de ample lucrări de modernizare la împlinirea unui secol de existenţă. Potrivit aceleiaşi surse, lucrările vor fi contractate prin licitaţie restrânsă, criteriile de atribuire fiind reprezentate de preţ (50%), de garanţia acordată (25%), respectiv termenul de execuţie (25%). Firmele de construcţii interesate de realizarea acestui proiect pot depune oferte până la data de 8 septembrie.

 

Cine a fost Mihail Oromolu?

 

Despre fostul guvernator al Băncii Naţionale a României se cunosc numeroase informaţii. Succint, Mihail Oromolu şi-a obţinut licenţa în Drept la Paris, la începutul secolului trecut. A fost un important magistrat şi membru al partidelor Conservator şi Naţional Liberal. Descendent al unei vechi familii râmnicene, Mihail Oromolu nu şi-a uitat meleagurile natale şi a rămas apropiat de viaţa economică şi socială a judeţului nostru. El a deţinut funcţia de guvernator al BNR la puţin timp după încheierea Primului Război Mondial, în perioada 1922-1926. De numele Oromolu se leagă recuperarea depozitului în aur deţinut de BNR la Banca Centrală a Germaniei.