BNR taie dobânzile, leul se apreciază


Principala ştire economică locală de ieri a fost cea referitoare la decizia C.A. al BNR de a scădea dobânda de politică monetară la un nou minim istoric,de la 4 la 3,75%/an, dar şi reducerea ratelor la rezervele minime obligatorii la lei la 12%, respectiv la 18%, la cele în valută.

Banca centrală încearcă astfel să impulsioneze băncile să mărească creditarea, pentru a asigura creşterea economică în următorii ani.

Decizia are însă şi părţile sale negative. În primul rând, leul devine mai vulnerabil, scăderea dobânzii-cheie afectând-o şi pe cea la titlurile de stat în lei, ceea ce ar putea reduce cererea străinilor. Pe de altă parte, scăderea rezervelor minime obligatorii ar putea permite băncilor-mamă să repatrieze fondurile care au fost injectate în anii dinainte de criză, de expansiune a creditului, ceea ce ar crea noi probleme monede naţionale.

Piaţa nu a reacţionat brutal la decizia BNR, ba chiar cursul euro a scăzut de la maximul ultimelor şase luni, de 4,5010 lei, la 4,4979 lei.

Piaţa s-a deschis ieri 4,50 – 4,5030 lei, în creştere cu circa jumătate de ban faţă de închiderea de luni, pentru ca la ora 14:00 cotaţiile să coboare la 4,4880 – 4,4910 lei.

Cursul dolarului american a urcat la cel mai ridicat nivel începând cu 14 noiembrie, de la 3,2990 la 3,3106 lei, însă francul elveţian cobora de de la 3,6395 la 3,6372 lei.

În regiune, moneda poloneză era relativ stabilă în faţa euro, fluctuând între 4,173 şi 4,181 zloţi, iar cea maghiară se situa la 300,2 – 300,6 forinţi.

Perechea euro/dolar cobora la 1,3579 – 1,3635 dolari, pe o piaţă unde investitorii aşteptau publicarea minutelor întâlnirii comitetului de politică monetară a Rezervei Federale, care s-a desfăşurat luna trecută dar şi şedinţa de mâine a Băncii Centrale Europene.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro scădea pentru martie la 1,3575 – 1,3615 dolari, ceea ce provoca o reducere a preţului unciei de aur cu scadenţa februarie la 1.222 – 1.230 dolari.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00