Biserica Sfânta Filofteia, din incinta Spitalului Judeţean Vâlcea, şi-a serbat ocrotitoarea


În ziua prăznuirii Sfintei Muceniţe Filof­teia, 7 decembrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Ghe­­rasim, Arhiepiscopul Râmnicului a vizi­tat Parohia „Sfânta Filofteia” din incinta Spi­ta­lului Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâl­cea. Cu acest prilej, Părintele Arhiepis­cop a oficiat  Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de  preoţi şi diaconi.

Sărbătoarea a început cu Acatistul Sfintei Filofteia, slujba Utreniei şi a conti­nuat cu Sfânta Liturghie.

În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim a prezentat pe scurt viaţa, faptele de milostenie şi martiriul Muceniţei Filofteia, îndemnându-i pe credincioşi la o viaţă curată, de post, rugăciune şi mărturisire în această perioadă de meditaţie duhovni­ceas­că, până la marea sărbătoare a Naş­terii Domnului nostru Iisus Hristos. „Sfânta Filofteia a fost o rugătoare către Dumnezeu şi este un model pe care noi creştinii îl ur­măm mai departe, pentru că sfinţii sunt aceia care se roagă pentru noi şi noi ne ru­găm ca ei să fie rugători la Bunul Dum­ne­zeu aşa cum este Sfânta Muceniţă Filof­teia”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.

După Sfânta Liturghie a fost săvârşită slujba de pomenire a ctitorilor, binefăcă­torilor şi ostenitorilor acestui sfânt locaş, după care preoţii slujitori au oficiat pentru credincioşii prezenţi Taina Sfântului Maslu.

La plecare, tuturor celor prezenţi le-au fost împărţite iconiţe, cărticele de rugăciuni şi pachete cu alimente.

Sărbătoarea de astăzi a reunit la biserica din incinta Spitalui Judeţean, preoţi, personal medical, pacienţi şi sute de credincioşi din municipiu şi din împrejurimi.

Piatra de temelie a Bisericii cu hramul „Sfânta Filofteia” din incinta Spitalului Jude­ţean de Urgenţă Vâlcea a fost pusă în urmă cu un deceniu, în anul 2002 de către Înalt­preasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepis­co­pul Râmnicului. Pe data de 5 septembrie 2012, a fost târnosită de către Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, eveniment la care a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Pă­rinte Gherasim, care a acordat gradul onorific de Iconom stavrofor părinţilor slujitori Mihai Bălăceanu şi Emanoil Popescu pentru construirea sfântului locaş.

Arhidiacon Ioan-Liviu Găman