Bilanţul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea în 2016


pentru acest an, Centrul îşi propune un calendar – record cu minim 90 de manifestări şi evenimente

Din data de 13 aprilie 2016, de când a preluat conducerea CJCPCT Vâlcea, managerul Sabin Lungoci a bifat un număr de 67 de evenimente şi manifestări culturale faţă de 56 pe întreg anul precedent:

Patimile şi Învierea Domnului Iisus Hristos”- vernisaj de expoziţie de icoane realizate de copii şi iconari vâlceni, în data de 14 aprilie 2016,la Călimăneşti; Lansare de carte „Corabia salvatoare”, în 22 aprilie 2016, Râmnicu Vâlcea; „Hora costumelor” ediţia XLV, în data de 24 aprilie 2016, la Pietrari; „Ferestrele Cerului”-expoziţie itinerantă de icoane realizate de iconari vâlceni, pe 28 aprilie 2016, Bujoreni, Muzeul Satului Vâlcean; lansare de carte „Doina Oltului Călimăneşti”, 19 mai 2016, Călimăneşti, Floralia- carnavalul florilor(parada) 20 mai 2016, Râmnicu Vâlcea, „ Zilele oraşului”- spectacol al copiilor ce activeaza în cadrul cercurilor coordonate de CJCPCT Vâlcea, 20 mai 2016, Călimăneşti, „Zilele oraşului”- concert al orchestrei Rapsodia Vâlceana, 21 mai 2016, Călimăneşti „Pridvorul Tinereţii”- ediţia a XIX-a festivalul concurs al tinerilor interpreţi vâlceni, 22 mai 2016, Creţeni; „Vâlcea Artistică”, ediţia a XX-a- concurs judeţean de creaţie literară şi artă plastică, 25 mai 2016, Râmnicu Vâlcea, Festivalul cultural „ Teodosie Rudeanu”- sărbătoare tradiţională a comunei Galicea- concert al orchestrei Rapsodia Vâlceană, 29 mai 2016, Galicea; Festivalul ceramicii populare româneşti „Cocoşul de Hurez”- ediţia a XLVI 10-12 iunie 2016, Horezu; Promovarea meşteşugurilor tradiţionale în rândul tinerilor-ateliere demonstrative 11 iunie 2016, Ramnicu Valcea; „Fagurele de aur”, ediţia XLIV- sărbătoare tradiţională a comunei Tomşani 19 iunie 2016, Tomşani; „Ziua comunei Mihăeşti”, ediţia a VI-a sărbătoare tradiţională a comunei Mihăeşti 19 iunie 2016, Mihăeşti; „Festivalul Căluşului Vâlcean”- ediţia a VIII-a – Festival concurs al trupelor de căluşari din judeţul Vâlcea 20 iunie 2016, Şirineasa; „Sărbatoarea căpşunului”, ediţia a XLV-a- sărbătoare tradiţională a comunei Buneşti 26 iunie 2016, Buneşti; „Sărbătoarea Teiului”, ediţia a VIII-a sărbătoarea tradiţională a comunei Păuşeşti Măglaşi 29 iunie 2016, Păuşeşti Măglaşi; „Ferestrele Cerului”, vernisajul expoziţiei itinerante de icoane realizate de iconari vâlceni – 2 iulie 2016, comuna Nicolae Bălcescu; Festivalul Naţional de poezie patriotică „ Nicolae Bălcescu”, editia a XIV-a – 3 iulie 2016, Nicolae Bălcescu; Ziua comunei Zătreni – 16 iulie 2016, Zătreni; Ziua comunei Dăeşti, concert al orchestrei Rapsodia Vâlceana – 17 iulie 2016, Dăeşti; “Târg la Amărăşti” – Sărbătoare tradiţională a comunităţii – 20 iulie, Amărăşti, Parcul “Zăvoi”;Târg anual Otetelişu – Bălceşti 20 iulie, Bălceşti; Eveniment cultural 22 iulie, Bărbăteşti; Tabăra de meşteşuguri 25-31 iulie, Horezu; „Târgul Meşterilor Populari din România”ed. a XVIII-a 28-31 iulie , Rm. Vâlcea; Zilele Imnului Naţional al României, concert al orchestrei Rapsodia Vâlceană – 31 iulie 2016, Râmnicu Vâlcea; “Semne şi semnificaţii plastice”, ed. a V-a; Salon de vară al artiştilor plastici vâlceni 29 iulie, Galeria de arte “Constantin Iliescu” Rm. Vâlcea; Memorialul “Constantin Popian” – 5 august 2016, Costeşti; Târg la Măciuca , concert al orchestrei Rapsodia Vâlceană 15 august 2016, Măciuca; „Florile Govorei” -17 iulie, Băile Govora; “Cântecele Oltului” , concert al orchestrei Rapsodia Vâlceană 20-21 august 2016, Călimăneşti; “Sărbătoarea grâului”, ed. a IX-a, Ziua comunei Lăcusteni 6 august, comuna Lăcusteni; “Ortodoxie şi artă”, ed. a IX-a – Tabăra de creaţie artistică: icoane şi artă plastic 21-26 august, Călimăneşti; Tabăra de pictură-“Ortodoxie şi Artă” 22-26 august 2016, Băbeni; “Fiii satului Bujoreni”, ed. I, în parteneriat cu Muzeul Judeţean “Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, Secţia Muzeului Satului Vâlcean şi Primăria Bujoreni, 28-29 august, Muzeul Satului Vâlcean, Bujoreni; “La izvorul fermecat” – Întâlnire cu tinerii vâlceni, câştigători ai concursului Naţional de Poezie “Dragoş Vrânceanu” ; “Dialog plastic”, ed. a XIV-a expoziţie de icoane şi pictură 3 septembrie 2016, Băbeni; Concert Folcloric al orchestrei Rapsodia Vâlceana 4 septembrie, Băbeni; Reuniunea Ambasadorilor vâlceni – partener 8 septembrie 2016, Râmnicu Vâlcea; “Brâul de aur”, ed. a XLIV-a, Sărbătoare a dansului popular vâlcean – 8 septembrie, Bărbăteşti; Festivalul Naţional “Cocoşul de Hurez pentru copii” 8-10 septembrie 2016, Horezu; Ziua Comunei Suteşti, concert al orchestrei Rapsodia Vâlceana – 11 septembrie 2016, Suteşti, Expoziţia de artă populară tradiţională “Valori perene ale identităţii româneşti”, în contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului 17 septembrie, Râmnicu Valcea; “Lăutarul” ed. a XI-a – Festival naţional al cântecului lăutăresc 30 septembrie-1 octombrie, Drăgăşani; “Zilele recoltei”, ed. a V-a – Sărbătoare a roadelor agricole – 1-2 octombrie, Municipiul Rm. Vâlcea; “Armonii – 2016” – Salonul de toamnă al artiştilor vâlceni – 12 octombrie 2016, Galeria de arte “Constantin Iliescu” Rm. Vâlcea; “Povestea vorbii”, Festival Naţional de Creaţie Satirică, ed. a X-a – 28-29 octombrie , Rm. Vâlcea, “Posada 2016” – Sărbătoarea comunei Perişani – 8 noiembrie, Perişani; Memorialul “Marin Brânaru” – 9 noiembrie 2016, Drăgăşani; “Sinergii” – expoziţie personală noiembrie, Rm. Vâlcea; Festivalul Naţional de poezie “George Ţărnea”, ed. a IX-a – 71 de ani de la naşterea poetului -10 noiembrie, Băbeni, Rm. Vâlcea; Ziua comunei Perisani – Posada – 13 noiembrie 2016, Perisani; “Sinergii”-salonul de toamnă al artiştilor plastici vâlceni – 24 noiembrie 2016, Râmnicu Vâlcea; “Căruţa cu paiaţe”- spectacol de teatru pentru copii – 25 noiembrie 2016, Râmnicu Vâlcea; Festivalul – concurs al colindului vâlcean – ediţia I – 29 noiembrie 2016, Rm. Vâlcea; Ziua Naţională a României – “Moment Festiv – 1 decembrie Ziua Naţională a României”, în parteneriat cu Muzeul Judeţean Vâlcea -1 decembrie 2016, Râmnicu Vâlcea, Expoziţia de fotografie “La conac”- 1 decembrie 2016, Râmnicu Vâlcea; Memorialul “Ilorian Paunoiu- iubirea. Am plecat puţin printre stele” – 14 decembrie 2016, Râmnicu Vâlcea; “Aprinderea Festivă a Luminilor de Sărbători” – 16 decembrie 2016, Călimăneşti “Luminile Crăciun” – Expoziţie de icoane pe lemn şi sticlă – 16 decembrie, Arhiepiscopia Râmnicului; “Din moşi – strămoşi “ , ed. a XXIII-a Festival al datinilor şi obiceiurilor de Crăciun şi a Anul Nou – 16-17 decembrie, Rm. Vâlcea; “Ignatul la români”, în parteneriat cu Muzeul Judeţean “Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea şi Secţia Muzeului Satului Vâlcean – 20 decembrie, Muzeul Satului Vâlcean, Bujoreni; Concert de colinde, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Istorie – 21 decembrie 2016, Râmnicu Valcea; “Moment de dramaturgie”- spectacol de teatru cu şi pentru copii – 22 decembrie 2016, Goleşti.

Două evenimente din prima săptămână a lui 2017

În 2017, Lungoci mizează pe un program de minim 90 evenimente iar calendarul acestora a pornit deja de miercuri, 4 ianuarie, cu Memorialul „Ionel Puia” şi a continuat vineri când la Căminul Cultural Muereasca de Sus a fost programată manifestarea „Alegerea de june”, sărbătoare tradiţională a comunităţii locale. Desfăşurătorul manifestării a debutat la 21.00, cu un concert folcloric susţinut de orchestra „Rapsodia vâlceană” şi Cristina Udrea, Mioara Raica, Luminiţa Tănasie, Alin Pavelescu urmat apoi de ceremonia efectivă „Alegerea de june”.

Conform spuselor lui Sabin Lungoci –directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, originea evenimentului nu este foarte clară dar menirea iniţiatică este evidentă: „Este un ritual de a iniţiere şi responsabilizare a tinerilor pentru viaţa în comunitate, în respectul valorilor perene: iubire şi respect faţă de semeni; ajutorarea părinţilor în muncile gospodăreşti, a vârstnicilor; trăire în bună cuviinţă; evitarea conflictelor; însuşirea a tot ce viaţa a confirmat de-a lungul timpului; trăirea în credinţă creştină cu iubire faţă de Dumnezeu. Junele ales ca lider pe durata unui an este „evaluat” de comunitate în funcţie de aceste calităţi şi în prezenţa bătrânilor satului este votat. Obiceiul se înscrie în cadrul Sărbătorilor de Iarnă, încheind acest ciclu în ziua de 7 ianuarie, după ce au mers la biserică, au participat la slujba de Sfântul Ion şi au „iordănit” pe toţi purtătorii numelui Ion. În seara respectivă, are loc o petrecere la Căminul Cultural, unde tinerii oferă vin de băut şi dulciuri pe care le-au cumpărat cu banii primiţi în timpul colindului din noaptea de Bobotează spre Sfântul Ion”. Sărbătoarea a fost organizată de Primăria comunei Muereasca şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea.