Bijuterii din raftul unui bazar sentimental: „Zodii lirice”

• Prin labirintul volumului Evanghelia cerului – Zodii de poet, carte singulară de lectură şi compoziţie, concepută într-o manieră inconfundabilă de Theodor RĂPAN

Pentru mine, cărţile lui Theodor Ră­pan – de la Hohotul apelor (în Ca­ie­tul debutanţilor, 1975), până la poe­me­le din Evanghelia cerului-Zodii de poet (2011) – au fost şi rămân un eve­ni­ment. Şi uimirea de la 17 ani, câţi aveam când l-am citit prima oară, se adân­ceş­te şi creşte. Afirm cu toată convin­ge­rea că este un scriitor original şi ipo­teza aceasta o exprim pe baza recu­noaş­terii valorii incontestabile a volu­me­lor scrise şi publicate de el până acum.

Theodor Răpan vine în literatură din Câmpia Deliormanului, loc magic de unde îşi trag obârşiile şi Gala Ga­lac­tion, Miron Radu Paraschivescu, Marin Preda şi Zaharia Stancu. Pre­zen­ţa sa pe cerul Poeziei a fost şi este marcată, azimutal, de atracţia către fior şi inefa­bil, preocupat, ca şi pre­de­ce­sorii săi, să-şi exprime la modul sublim trăirile afec­tive, profundul inimii şi graţia idei­lor.

Cuvântul îi este univers, iar poezia îi este credinţă: „Poetul însuşi păşeşte cu teamă pe treptele Cuvântului! Cu vi­pera durerii la şold, Marele Vrăjitor se ascunde în zilele nedormite, în pipa ocultismului şi a melanholiei, cu sân­ge­le şiroind pe hainele-i mute…” De mai bine de 40 de ani, poetul trudeşte pe tărâmul poeziei cultivând în chilia sa, în singurătate şi insensibil la „gale­rie”… „cuvinte de rămânere!” Matricele sale existenţiale devin reguli şi ob­se­sii, animat deopotrivă de aflarea sen­su­lui magic, cât şi de secretul ieşirii din labirintul Logosului, de miracolul fiinţei, de credinţa în forţa demiurgică a Cuvântului, de libertatea rostirii, de nespusul inimii, de cer şi tăcere.

La întrebarea „Poezia este respi­ra­­ţia lui Dumnezeu pe pământ?”, pre­mo­nitoriu, poetul ne răspunde: „Mai mult, este Evanghelia divinului!” Autor al reflexiei deschise, circulare, Theo­dor Răpan ne relevă, astfel, o ipostază inedită a limbii române, inventând o nouă şi originală gramatică a poeziei.

Astăzi, poetul Theodor Răpan vine în faţa Măriei Sale, Cititorul, cu o nouă carte, a treisprezecea, creaţie a matu­ri­tăţii depline – Evanghelia cerului – Zodii de poet. Spre deosebire de volu­mul anterior, Evanghelia inimii, unde face o adevărată radiografie a spi­ritului uman, o călătorie în adâncul Fiinţei, Evanghelia cerului se îndepăr­tea­ză încă din titlu de sfera senti­men­telor care surprind tocmai prin faptul că sunt atât de naturale şi obişnuite. Conexiu­nea dintre cele două cărţi se realizează, totuşi, gradat, ca o scară spre înşiruirea de emoţii ce stau la baza creării lor şi prin autenticitatea conferită de rezultatul deschiderii în faţa unor lumi ce ne stau foarte aproa­pe, dar pe care nu îndrăznim să le abordăm.

Chiar şi motto-urile cărţii, bine se­lec­tate de poet, demonstrează că, da­că s-ar îndrăzni, dacă s-ar ridica mâ­na şi s-ar ciocăni uşor în cerul nopţii, dacă s-ar săpa puţin mai adânc, s-ar găsi „alt cer” […] „alte stele” […] „şi aco­lo, în­tre ele, alt pământ…” (Nichita Stănescu)

Este vorba de o reinventare şi, mai ales, de o reinterpretare nu a ope­re­lor unor scriitori, ci o reinterpretare a situaţiilor în care poetul s-a aflat în mo­mentul lecturării şi receptării mesajelor acelor opere. Şi spun reinterpretare, pen­tru că am în faţă poeme clare, gra­ve şi mature, care nu ar fi putut fi con­ce­pute în afara traversării unei peri­oa­de de informare şi căutare, ajungând, în final, la binemeritata poziţie a reîn­tâl­nirii, dintr-o altă perspectivă, a poe­ţi­lor care au însemnat ceva pentru de­ve­nirea artistică a lui Theodor Răpan, dar şi pentru dezvoltarea personală, aces­tea două mergând mână în mână.

Subtitlul cărţii aminteşte încă o dată de planul Înaltului. Deşi nu există informaţii certe despre istoria apariţiei zo­diacului, se poate considera că, observând mişcarea corpurilor cereşti, s-a format ideea că această mobilitate se datorează unor forţe divine pe care aş­trii le deţin. De aceea, omul şi-a subor­donat destinul stelelor, deter­mi­nându-se pe sine ca efect al poziţiilor pe care acestea le ocupă pe cer.

Raportând legenda la arhitectura căr­ţii, se poate ajunge la concluzia că lu­mea poetică este, de fapt, un macro­cos­­mos de relatări succesive de poe­me, poeţii grupându-se după anumite cri­terii, aşa cum şi zodiile se clasifică. Fie­­care simbol, semnificaţie, fiecare rimă sau metaforă este, de fapt, un in­diciu al destinului pe care poetul deţi­nă­tor îl va urma. Poemele sale cons­ti­tuie zo­dia sa, iar aceasta încorpo­rează sem­ne despre trecutul şi viitorul lui artistic.

Se poate spune că, în esenţă, fiecare operă a poeţilor aleşi, este un as­tru, iar toate alcătuiesc un sistem care se mişcă deloc convenţional faţă de noi, cititorii, aşa cum şi planetele par a se mişca privite de pe pământ. Tra­iectoria lor este dependentă de sen­sibilitatea şi empatia fiecăruia din­tre noi. În Evanghelia inimii, fiecărui ano­timp i se asociază o anumită etapă din viaţă cu trăirile, stările si impresiile ei; în Evanghelia cerului Poetul-Mag îşi priveşte confraţii de liră din pers­pec­tivă zodiacală.

Începând cu primăvara, deci cu Ber­­beci de diamant, Theodor Răpan ale­­ge câte 12 poeţi pentru fiecare semn zo­diacal, ţinând seama de data lor de naş­tere şi confirmând că simbo­lu­rile nu­merice sunt un aspect pozitiv şi în­semnat al creaţiei sale, aşa cum este şi aplecarea sa spre detaliu, în cone­xiune!

Pas în doi! Aşa poate fi rezumat cel mai bine conţinutul cărţii, pentru că aici întâlnim parcă nişte priviri com­pli­ce pe care autorul le împărtăşeşte cu poeţii aleşi, ca un joc de cuvinte între prieteni sau ca între părinte şi copilul devenit adult sau ca între profesor şi elevul care ajunge la înţelegerea siste­mu­lui de gândire al magistrului său.

Structura cărţii este una atent reali­zată, inedită, la fel cum este şi concep­tul pe care ea se bazează. În paginile ei, îşi găsesc locul poeţi de la Shakespeare, până la Edgar Allan Poe, fiecare fiind surprins printr-un frag­ment, printr-o strofă. Fiecare pri­meşte acelaşi spaţiu, ca un avertis­ment al autorului, că fiecare poet îşi are însemnătate de sine stătătoare, care nu poate fi măsurată, ci poate fi doar simţită şi trăită. Nu este vorba de o organizare cronologică sau după un criteriu al apartenenţei la un anumit curent! Nu!

Poetul demonstrează, astfel, că poezia există şi respiră frumos dincolo de barierele conformismului, dincolo de convenţiile raţionale.

Abandonând toate aceste lucruri, poezia devine pură libertate, pătrun­de­re în noi înşine şi depăşire a imedia­tului.

Motivul poetic se construieşte ca un dialog: mai întâi, se citează textul ce îl declanşează, apoi, se dă răspunsul. De cele mai multe ori, se remarcă vocativele care creează reuniunea dintre opere, interacţiunea lor.

Replica se naşte dintr-o necesitate de a imagina şi de a rememora stări. Până la urmă, la baza ei stă capacitatea de a intui şi de a identifica atmosfera lirică, apoi de a şi-o asuma, pentru ca, în final, să o poată exprima printr-un filtru propriu, adăugând memoriei şi afecţiune.

Până la un punct, se poate considera că volumul de faţă este un manifest al respectului şi al recunoştinţei, al iubirii faţă de poeţii incluşi: „Vino, Făuritorule de gheaţă şi foc, credinciosule mut! Întru măreţia ta, ficţiunile mele se-apleacă! Întru cinstea ta sorb «Elogiul umbrei»! Întru numele tău, «Poemul darurilor» rostesc!”

Vocea lirică a creatorului depă­şeşte omagiul, ea devine ecoul propriei arte, a Poeziei: „Eu sunt Întrebătorul. Ca un «bivol în mlaştinile Universului» îmi pândesc zorii. Mi-e frică să ajung «un centaur siluind arborii poemului», mi-e frică să urc scara Supremei Judecăţi. Prostul de mine, am înfruntat uneori albastrul cerului, de aceea, «fiecare dimineaţă e o rufă roşie la orizont.» În teaca baionetei mele s-a furişat un vers sălbatic. El mă priveşte cu îndurare şi aşteaptă să-l agăţ în ştreangul singurătăţii lui. Vai, lumea aplaudă! Scâncetul i-l aud din depărtare, cu silabele atârnându-i pe gură ca nişte lampadare vorbitoare.” (Replică lirică la Gellu Naum!)  Deseori, se poate remarca familiaritatea adresării: „În sfârşit, Bukowsky, iată-ne faţă în faţă. Tu, «aşteptând moartea ca pe un pisoi care-o să-ţi sară pe pat», eu, fugărit de-o fantomă în somn.” Ceea ce este surprinzător la Evang­helia cerului este uşurinţa cu care operează inserţiile, stabilind o reală conexiune ce este resimţită atât la nivel emoţional, cât şi intelectual. Poeziile deja consacrate devin, acum, provo­cările unor poeme sublime, originale.

Cei 144 de poeţi ai „zodiilor lirice”, toţi universali, sunt prezenţi în carte în sistem reflex!

În chip firesc, propun denumirea acestei specii lirice poetice postmo­der­niste, pe care o cultivă în acest volum poetul Theodor Răpan, REFLIN­TEXT (reflex literar inter­textual). Îmi asum invenţia sintagmei!

Ilustraţiile realizate de maestrul Damian Petrescu, din Paris, sunt cele care apropie cititorul şi mai mult de universul cărţii, ele având puterea de a crea/recrea şi de a susţi­ne/resusţine o conexiune reală între sentiment şi reprezentarea sa fizică. Dependent de stările relevate de vocea nuanţată a poemelor, ilus­traţiile se înfăţişează grav, ca nişte martori care ştiu mai mult şi pot spune infinit mai mult, numai dacă sunt privite aşa cum se cuvine. Orice am face, orice am spune, între Theodor Răpan şi Da­mian Petrescu există o chimie magică inexplicabilă, benefică Artei lor!  Chiar dacă de vârste diferite, chiar dacă trăiesc unul departe de altul, există un „ceva” care îi uneşte: poezia Delior­manului sfânt!

*

Cu riscul de a mă repeta, Evanghelia cerului – Zodii de poet, carte singulară de lectură şi compoziţie, concepută într-o manieră inconfun­dabilă de poetul Theodor Răpan, aduce în peisajul literar un text nou, pe baza intertextualităţii, pe care îl numim „reflintext”, o formă de introspecţie a sinelui, în care privirea în oglindă, referenţialitatea, redefi­nirea poeticului, subtilitatea meta­forei, plăsmuirea unui univers propriu, insolitul imaginilor artistice dobândesc noi valenţe este­tice.

Parcurgând etapele creaţiei auto­rului de faţă, remarcăm „zestrea” uni­ver­sului său literar (13 volume, peste 3.000 de pagini tipărite), temeritatea deschizătorului de drumuri noi, inovaţia

limbajului şi a retoricii discursului liric. Ceea ce nu-i puţin lucru…

El se distinge, eminamente, prin ener­gia creatoare, prin vitalitatea idei­lor, prin originalitatea imaginaţiei, prin prospeţimea stilului, ca şi prin forţa liri­că proprie, creaţia sa fiind una a simţirii, ca mod de a fi şi de a supravieţui!

Lăudabil este, totodată, şi ataşamentul Editurii „Semne” faţă de poetul Theodor Răpan, care, iată, îi tipăreşte cea de-a noua carte, neîntrerupt, sub sigla sa!

Neîndoielnic, viitorul poeziei sale e scris în stele!