Bibliotecarii vâlceni se întâlnesc în Râmnic


Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea organizează, astăzi, începând cu ora 10.00, în Sala de Conferinţe, ultima întâlnire profesională cu toţi bibliotecarii publici din judeţul Vâlcea, pe anul 2013.

În cadrul întâlnirii, vor avea loc următoarele activităţi: • Prezentarea Ghidului activităţilor de îndrumare metodică în bibliotecile publice, realizat de către „Grupul Impact”, lucrare în baza căreia relaţia Compartiment „Îndrumare metodică” «biblioteci publice locale» din judeţ va fi reglementată de standarde; în context, se vor stabili coordonatele generale ale întrunirilor profesionale zonale pentru anul 2014, cu accent pe colaborarea între bibliotecarii vâlceni în scopul creării în comun de resurse electronice destinate dezvoltării ofertei de servicii de bibliotecă; • Prezentarea succintă a obligativităţii de a utiliza conturile oficiale de poştă electronică de tip numelocalitate@bibliotecivalcene.ro, impusă de către Institutul Naţional de Statistică; • Prezentarea bilanţului final al celor 5 ani de Program „Biblionet – lumea în biblioteca mea”, în judeţul Vâlcea; cu această ocazie, va avea loc premierea bibliotecarilor care s-au evidenţiat în realizarea de proiecte conexe sau nu acestui program; • Scurtă prezentare cu privire la accesarea altor granturi pentru Biblioteca Judeţeană, în parteneriat cu bibliotecile publice din judeţ. Propuneri. Discuţie interactivă privind interesul participanţilor pentru anume gen de proiecte (de pildă servicii pentru comunităţi cu minorităţi etnice sau persoane defa­vorizate, promovarea diversităţii culturale şi artistice în cadrul patrimoniului cultural european, copii şi tineret în situaţii de risc – iniţiative locale şi regionale pentru redu­cerea inegalităţilor şi promovarea incluziu­nii sociale); • Premierea bibliotecarilor care au organizat, în 2013, etapa locală a Proiectului “Vâlcea – colţ de rai” şi stabi­lirea modului în care vom finaliza etapa judeţeană – excursia la Biblioteca Jude­ţeană a elevilor din cele 16 localităţi implicate în această ediţie a concursului + premierea festivă a câştigătorilor; • Diverse (donaţii de carte, distribuire contracte donaţie, respectiv comodat pentru echipa­mente Biblionet donate în ultimii doi ani, distribuirea formularelor statistice Cult 1  s.a.). Aşadar, agendă încărcată pentru lucrătorii din bibliotecile judeţului nostru.

Informaţiile ne-au fost oferite de Valentin Smedescu, de la Serviciul Marketing-Dezvoltare.