Bărbat de 76 de ani din Băile Olănești, dat dispărut!


Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a anunțat că, la data de 17 martie, oamenii legii au fost sesizați că IORDACHE GHEORGHE, în vârstă de 76 ani, cu domiciliul în orașul Băile Olănești, care locuiește fără forme legale pe raza comunei Vlădești, sat Priporu, a plecat de la locuința sa la data de 17 martie (în jurul orei 14.00) și nu s-a mai întors.
La data dispariției, bărbatul era îmbrăcat cu pantaloni de culoare închisă, haină maro, bluză de culoare deschisă, cămașă de culoare închisă și pălărie maro, cu o geacă lungă cu glugă de culoare vișinie. Semnalmente: înălţime 1,65 cm, greutate 60 – 65 kg, păr alb, tuns scurt, nas drept, ochi căprui, poartă mustață. Bărbatul nu ar fi la prima plecare.
„În momentul de față, polițiștii desfășoară activități specifice în vederea depistării persoanei dispărute, au fost efectuate căutări pe raza comunei Vlădești de către lucrătorii de poliție și echipe de voluntari organizate de Primăria Vlădești, însă nu s-a reușit identificarea sa. Totodată, s-a constituit o echipă de cercetare la fața locului formată din polițiștii Postului de Poliție Vlădești și ai Serviciului de Investigații Criminale, însoțiți de un specialist criminalist, pentru efectuarea de verificări”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Vâlcea.
Sursă foto: IPJ VALCEA
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea