Bani pentru reabilitarea termică a blocurilor din Râmnic


blocuri_izolareJoi, 25 septembrie, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Sud-Vest Oltenia s-au semnat mai multe contracte pentru proiecte cu finanţare europeană prin POR 2007-2013 la nivelul regiunii, dintre care două fac referire la municipiul Râmnicu Vâlcea. Primul din aceste contracte de finanţare se referă la reabilitarea termică a blocurilor 88, S7/2, O4 şi 20 (însumând 139 de apartamente), în valoare totală de 3.652.302 lei, din care contribuţia UE: 2.191.381,4 lei. Durata proiectului este de 14 luni. Cel de-al doilea proiect aprobat spre finanţare vizează reabilitarea termică a alte 9 blocuri, totalizând 581 apartamente (S3 – str. General Praporgescu, H2 – str. Republicii, R4 – str. Henri Coandă, 51A – str. Radu de la Afumaţi, 113, 129, 131 şi 132 – str. Matei Basarab şi A1 – str. Doctor Hacman), are o valoare de 8.733.621,6 lei (din care 5.240.172,97 lei – contribuţie UE) şi se va întinde pe durata a 13 luni. În cadrul acestor contracte vor fi realizate mai multe tipuri de lucrări, printre care izolarea termică a părţii opace a faţadelor, înlocuirea tâmplăriei exterioare, închiderea balcoanelor şi a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, izolarea termică a planşeului peste subsol sau termo-hidroizolarea acoperişurilor de tip terasă.