Bani de la Guvern pentru familiile afectate de calamități


10 milioane lei a acordat Guvernul refacerea infrastructurii distrusă de calamitățile din luna martie. Sunt vizate drumuri județene, comunale, poduri și podețe din 14 localități vâlcene, amintind: Sălătrucel, Alunu, Berbești, Milcoiu, Perișani, Scundu etc. Vorbim despre DC 113 Roșia – Roșia de Amaradia – pct. La Dumbravă (Alunu), DC DC 4 Spinu –Podeni (Perișani), DC 28 Milcoiu – Izbășești (Milcoiu).
Banii se îndreaptă și către familiile din Golești, rămase fără un acoperiș deasupra capului, chiar înaintea Sărbătorilor Pascale. Mai precis, este vorba despre familiile care au fost nevoite să-și părăsească locuințele, fiecare primind câte 10.000 lei, bani la care se adaugă materiale de construcții. Din păcate, toate aceste familii și-au petrecut sărbătorite în lacrimi. Sunt bătrâni și nici nu se gândeau că-n pragul bătrâneții vor avea parte de un asemenea necaz. Cu toate că au primit și materiale de construcții, nici nu se gândesc la noi locuințe. Autoritățile locale din Golești nu dispun de teren pentru noi construcții și trebuie luat în calcul și termenul de valabilitate al materialelor de construcții: var, ciment etc. Deocamdată, nicio familie năpăstuită nu a dat semne de noi case, noi lucrări.