Bănacu s-a împăcat cu adevărul despre tehnocrați: „N-o să primim nimic de la nimeni după ploile astea; tot singuri trebuie să ne cârpim!”


• alesul din Bărbătești este convins că toată documentația cerută de Prefectură va rămâne maculatură

Răbufnirile naturii au creat mari probleme și pagube însemnate în tot județul Vâlcea, iar una dintre localitățile unde dezastrul este la el acasă a fost și cea păstorită de primarul social-democrat Constantin Bănacu. Potrivit acestuia, pagubele înregistrate depășesc posibilitățile financiare ale Bărbăteștiului, dar asta nu va împiedica întreaga comunitate să se solidarizeze pentru remedierea efectelor.
„În mod categoric, n-o să primim nimic de la nimeni după ploile astea; tot singuri trebuie să ne cârpim. Nu știu cum încă, pentru că e vorba de câteva miliarde lei vechi, dar n-are nici un rost să ne așteptăm de la ajutoare din partea Guvernului. Asta e clar! La ce dezastru a fost în toată țara dar, mai ales, la atitudinea arătată de cabinetul Cioloș, cel mai indicat ar fi să ne gândim cum să ne salvăm singuri până să ne salveze alții. Ne vom mobiliza iar cu mic, cu mare, din poartă-n poartă, vom strânge leu cu leu din bugetul local și, dacă ne nu mai pleznește natura între timp, vedem ce reușim să salvăm…”, ne-a declarat Constantin Bănacu.