Bălan anunță transferul minelor, Bulacu vorbește de „restructurare profundă”


• directorul CET Govora a anunțat calendarul transferului iar liderul liberul nevoia terapiei de șoc în mineritul vâlcean

Ședința de vineri dimineață a consilierilor județeni a adus în prim plan și mult discutatul transfer al minelor Berbești-Alunu la CET Govora. Directorul Mihai Bălan (foto) a declarat că 1 martie ar fi o dată mai mult decât realistă pentru acest moment explicând și pașii care s-au făcut: „Vinerea trecută, s-a semnat precontractul, apoi acest precontract a fost aprobat în Consiliul de Administraţie al SC CET Govora şi în AGA şi am înaintat toată documentaţia spre aprobare Consiliului Judeţean. La Complexul Oltenia, s-a aprobat în Consiliul Director, în Comitetul de Supraveghere, iar astăzi, la ora 12.00, este Adunarea Generală a Acţionarilor la Bucureşti. Până în momentul acesta, nici Fondul Proprietatea nu a ridicat vreo problemă faţă de acest contract, deci, cel mai probabil astăzi se va aproba şi în AGA la Complexul Energetic Oltenia. Urmează ca săptămâna viitoare, luni, marţi sau miercuri, să se negocieze anexele. Joi, 5 februarie 2015, probabil la ora 11.00 sau ora 12.00, să se semneze contractul la Tg. Jiu, semnarea oficială. Apoi, conform protocolului, se dă notificarea către Consiliul Concurenţei şi către Agenţia de Rezerve Minerale, care trebuie să-şi dea avizul pe acest transfer. Termenul maximal de răspuns este de 45 de zile din partea Consiliului Concurenţei şi de maxim 30 de zile din partea Agenţiei de Rezerve Minerale. Noi sperăm că, Consiliul Concurenţei – care şi-a dat un aviz prealabil, nu va întârzia atât şi că în data de 20 februarie să avem cele două avize luate, urmând ca până la sfârşitul lunii, începând cu 1 martie 2015 să se facă transferul efectiv. Deci, practic, de la 1 martie să avem unitatea în interior”. Discursul lui Bălan a fost completat de către Romulus Bulacu. Acesta a fost singurul dintre politicienii prezenți care au pus punctul pe i și a declarat răspicat că fără o „restructurare profundă” afacerea nu are prea multe șanse de supraviețuire. Să vedem cum vor înțelege minerii acest mesaj dur…