Băile Govora – 484 ani de la atestarea istorică!
• ca multe alte aşezări din aceste părţi de lume, ridicarea comunităţii se datorează unui altar sfânt edificat Divinităţii
Începutul de noiembrie a adus sărbătorirea atestării istorice a localităţii Băile Govora. Actuala staţiune îşi datorează viaţa mănăstirii Govora. Potrivit schiţei monografice a localităţii, construită iniţial (conform tradiţiei) încă dinainte de Mircea cel Bătrân, de câţiva călugări fugiţi din Peninsula balcanică; într-un document din 3 noiembrie 1533 se spune că există „de când este Ţara Românească”, iar în altul din 1 aprilie 1551, de pe vremea lui Mircea-Vodă Ciobanul, se menţionează că a fost „pustiită” în vremea lui Vlad Ţepeş (1456 – 1462) de către marele boier Vlad-Vodă Călugărul, aşa cum rezultă dintr-un act de danie din 4 februarie 1488, prin care voievodul întăreşte Mănăstirii Govora „ocina numită Hința cu tot hotarul”, mănăstirea este rezidită din temelii în anul 1496, în timpul domniei lui Radu cel Mare (1496 –1508) – care, aşa cum precizează un document din 1551 – „au găsit-o pustie şi stricată… au dres-o şi au înfrumuseţat-o”.
În timpul lui Matei Basarab (1632-1654), mănăstirea a fost refăcută, întărită cu ziduri şi cu trei turnuri de apărare prevăzute cu creneluri. Tot atunci, a fost clădită actuala biserică şi s-au amenajat încăperile care au adăpostit o tipografie. Restaurările au fost continuate de Constantin Brâncoveanu (1688 –1714) în anul 1701-1702, aşa cum reiese şi din pisania pusă la intrarea bisericii „…în zilele luminatului Domn Io Constantin Bâsârab Voivodu… au prefăcut-o din temelii, înfrumuseţând-o cu zugrăveli şi cu toată podoaba ei”… sfârşindu-se” la anii de la zidire 7219 (1711) iulie 23”. Pictura murală interioară executată atunci de zugravii Iosif ermonah, Hranite, Theodosie şi Ştefan, ni-l înfăţişează drept ctitor pe Radu cel Mare, împreună cu soţia sa, Doamna Cătălina.
Demne de vizitat sunt cele opt portrete native din pronaos (Constantin Brâncoveanu, Radu cel Mare, mitropolitul Antim Ivireanul ş.a.) operă a aceloraşi renumiţi zugravi. Tot în timpul domniei lui Brâncoveanu, s-a ridicat şi impunătorul turn – clopotniţă de la intrare, s-au făcut reparaţii la clădirile mănăstirii, s-a ridicat o nouă catapeteasmă din lemn, cu valoroase decoraţii specifice epocii (cu chenare şi brâie în care se văd motive vegetale), se reface întreaga pictură a bisericii, aşa cum poate fi văzută astăzi. Restaurări ulterioare au mai fost executate în 1783-1787 (cu refacerea picturilor) în 1920 şi în 1957 – 1959.”
Sâmbătă,
Mateeşti-ul a atins vârsta de 430 ani!
Prima atestare documentară cu privire la actuala comună Mateești se regăsește într-un document de împărțire a moșiei satului Greci, în care se arată că popa Stancu justifică proprietățile printr-un hrisov din anul 1557 dat de Pătrașcu cel Bun: „s-au vândut domnului Preda Buzescu și acesta a stăpânit hotarul satului Greci timp de 9 ani”. Ulterior, la 18 noiembrie 1587, domnitorul Mihnea Voievod – Turcitul, în a doua sa domnie dintre anii 1585–1591, dă ocinele oamenilor din Mateești si din alte sate. Prin hrisovul dat de Mihai Viteazul, în luna februarie1598, lui Preda Buzescu, se arată că cetățenii din Turcești „se vând de bună voie acestui boier cu toată ocina strămoșească” pentru suma de 15.900 galbeni.