Badea se conformează cerințelor UE: Vâlcea va avea căsuțe de tip familial. Gata cu centrele de plasament


Conducerea DGASPC Vâl­cea face toate demersurile pen­tru a se conforma cerințelor Uniu­nii Europene și a crea căsuțe de tip familial, în detri­mentul centrelor sociale de pla­sament. Vechile centre vor fi desființate, urmând a se construi căsuțe unde tinerii să învețe să se gospodărească singuri. Până una alta, directorul executiv al DGASPC Vâlcea, Nicolae Ba­dea, trage un semnal și solicită sprijin financiar în atingerea obiectivului propus: „caut sprijin pentru închiderea centrelor, în special a celui de la Băbeni. Am luat legătura cu cei de la CEZ, cu cei de la Fundația SERA, care au mai implementat astfel de proiecte. Acesta e principalul meu țel: căsuțe de tip familial”.
În anul 2006, s-a mai pus problema închiderii centrelor. Ceva pași s-au făcut, dar nu câți ar fi trebuit. S-au înființat două căsuțe de tip familial în Goranu, 24 de copii, beneficiari ai Centru­lui din Băbeni, au ajuns în acele locații. Totuși, Centrul din Băbeni nu și-a închis porțile.