AVOCATUL POPORULUI SE ÎNTOARCE la Vâlcea


Zilele trecute, reprezentanții Biroului Teritorial Pitești al Avocatului Poporului ne-au anunțat că, începând de miercuri, 30 martie 2022, reprezentanții acestui birou teritorial vor relua programul de audiențe, care fusese suspendat din cauza restricțiilor specifice pandemiei de Coronavirus. Audiențele se vor desfășura, ca și în anii trecuți, la sediul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea (strada Carol I, nr. 26).
Petiționarii pot obține informații, dar și efectua înscrieri dacă se deplasează la sediul Centrului de Informare, situat la parterul Bibliotecii Publice Vâlcea sau apelând numărul de telefon 0350.424.540. De asemenea, petiționarii pot suna și la Biroului Teritorial Pitești al Avocatului Poporului, apelând numărul 0248.211.101, ori scrie prin e-mail la adresa avparges@avp.ro.

Care petiții nu vor fi luate în considerare?

„Recomandăm cetățenilor care vin în audiență să se prezinte cu petiții în care să prezinte problemele pe care le întâmpină la autoritățile publice precum și copii ale documentelor doveditoare. Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului trebuie să se facă în scris și să indice numele și domiciliul persoanei fizice lezate în drepturile și libertățile acesteia, drepturile și libertățile încălcate, precum și autoritatea administrativă ori funcționarul public în cauză. Petiționarul trebuie să dovedească întârzierea sau refuzul administrației publice de a soluționa legal petiția. Nu pot fi luate în considerare petițiile anonime, iar petițiile îndreptate împotriva încălcării drepturilor și libertăților persoanelor fizice prin acte sau fapte ale autorității administrației publice, se adresează instituției Avocatul Poporului nu mai târziu de un an de la data la care aceste încălcări s-au produs ori de la data la care persoana în cauză a luat cunoștință de ele. Petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxa de timbre”, ne-au anunțat reprezentanții Biroului Teritorial Pitești al Avocatului Poporului.

Cum funcționează instituția Avocatului Poporului?

În context, pentru persoanele interesate, mai este de amintit faptul că, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată, „Avocatul Poporului este instituţie naţională pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului, în sensul stabilit prin Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) nr. 48/134 din 20 decembrie 1993, prin care au fost adoptate Principiile de la Paris”.