AVEȚI GRIJĂ SĂ NU LE ZGÂRIAȚI ȘI MURDĂRIȚI când călătoriți cu ele: în Râmnic vor circula autobuze de aproape jumătate de milion de euro bucata!


Primarul Mircia Gutău, alături de directorul ETA S.A. Andi Davidescu, de administratorul public Eusebiu Veţeleanu, de directorul departamentului de Programe Externe, Mirela Turcu, şi de alţi reprezentanţi ai Primăriei Râmnicu Vâlcea, a participat miercuri, 20 ianuarie 2021, la prezentarea celor șapte autobuze noi Mercedes Benz. Acestea au fost achiziţionate în cadrul proiectului cu finanţare europeană „Construirea unei artere de legătură între b-dul Nicolae Bălcescu şi b-dul Tineretului spre Nord, de la intersecţia acestuia cu strada Gib Mihăescu, inclusiv rampele aferente pasajului suprateran de pe b-dul Tudor Vladimirescu şi achiziţionarea de autobuze cu combustibili alternativi”.
Procedura de selecţie a furnizorului acestor autovehicule a fost demarată în iunie 2019, iar după analiza celor trei oferte depuse firma Mercedes Benz a fost desemnată câştigătoare cu autobuzele Conecto NGT, pentru care s-a semnat, în aprilie 2020, un contract de achiziţie în valoare de 14.365.959 lei (TVA inclus). Acest moment reprezintă punctul final al celei mai mari investiţii derulate în municipiul Râmnicu Vâlcea în ultimele decenii (în cadrul căreia, la sfârşitul lunii noiembrie 2019 se dădeau în folosinţă rampele la pasajul suprateran de pe bulevardul Tudor Vladimirescu şi legătura între bulevardele Tineretului şi Nicolae Bălcescu prin strada Ferdinand). Acesta este, totodată, unul dintre cele mai valoroase proiecte cu finanţare nerambursabilă accesate de Municipalitatea Râmnicului în exerciţiul financiar european 2014-2020.

Ce știe să «facă» un autobuz de 400 de mii de euro?

Cele șapte autobuze articulate ce vor completa flota ETA S.A., compania de transport de călători ce funcţionează în subordinea Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, oferă cele mai ridicate standarde asociate serviciilor publice de transport local moderne. Modelul Conecto NGT prezintă unele inovaţii de ultimă generaţie cum ar fi sistemul de frânare antiblocare (ABS) sau Programul electronic de stabilitate (ESP). Motorul alimentat cu gaz natural comprimat este unul ecologic, cu o eficienţă foarte ridicată, cu un consum de combustibil mai mic cu 20% faţă de autobuzele vechi, cu emisii reduse de dioxid de carbon în comparaţie cu motoarele care funcţionează cu motorină. Arderea gazului este deosebit de ecologică, iar funinginea, alte particule şi oxidul de sulf sunt practic nedetectabile în gazele de eşapament. Totodată, reducerea zgomotului de până la 4 dB (A) face ca acest autobuz să îndeplinească toate cerinţele de trafic urban de la acest moment.
Autobuzele articulate Conecto NGT pot transporta maximum 162 de persoane, ceea ce înseamnă costuri de exploatare mai mici pentru societatea ETA S.A. şi emisii mai mici per pasager. Acest model de autobuz se mai face remarcat prin zonele interioare mari, suprafeţe vitrate ample şi înălţime confortabilă în picioare, printr-un sistem puternic de aer condiţionat şi un concept modern de iluminat pentru habitaclu. Podeaua complet coborâtă împreună cu sistemul de «îngenunchere» la nivelul staţiei permit o urcare/coborâre facilă a pasagerilor, mai ales a celor cu mobilitate restricţionată. De asemenea, persoanele cu dizabilităţi beneficiază de o rampă de acces şi de un spaţiu interior pentru scaunul cu rotile.
Prin intermediul sistemului audio-video de informare a călătorilor, pe monitoarele din salon va fi afişată ruta de circulaţie, staţia care urmează şi timpul de sosire la urmatoarea staţie a vehiculului, precum şi următoarele staţii spre care se deplasează vehiculul. Sistemul audio va anunţa vocal staţiile în care urmează să oprească vehiculul cu minim 100 metri înainte de a se ajunge în staţie. În sprijinul persoanelor cu deficienţe de vedere care aşteaptă în staţie, autobuzele sunt echipate şi cu difuzoare speciale de exterior care să anunţe ce linie de transport deserveşte vehiculul şi în ce direcţie.
Alte sisteme moderne specifice autobuzelor Conecto de la Mercedes Benz sunt sistemul de numărare a călătorilor, sistemul automat de taxare prin intermediul validatoarelor duale pentru carduri, precum şi sistemul de supraveghere video la interior şi la exterior. Acesta din urmă este compus din nouă camere digitale color de înaltă rezoluţie, cu microfon încorporat, fapt de natură să garanteze o siguranţă suplimentară a călătorilor.

Alte proiecte pentru ETA

Compania ETA S.A. este beneficiara a încă două proiecte cu finanţare europeană, aflate în derulare.
Primul este intitulat „Modernizarea staţiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun şi dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management al traficului general în municipiul Râmnicu Vâlcea”, semnat în decembrie 2019, în valoare totală de peste 46,8 mil. lei (din care finanţarea nerambursabilă este de 45.9 mil. lei). Acesta vizează modernizarea infrastructurii de transport public atât la nivelul autobuzelor, cât şi al sistemului de semnalizare rutieră prin sincronizarea adaptivă a intersecţiilor semaforizate aflate de-a lungul traseelor de transport în comun, dotarea cu echipamente de solicitare de prioritate automată atunci când vehiculele se află în întârziere, precum şi optimizarea reală a traficului rutier la nivelul oraşului ca urmare a adaptării în timp real a sistemului de semaforizare în ansamblu.
Al doilea proiect este intitulat „Alinierea parcului ETA SA la cerinţele dezvoltării durabile”, semnat în mai 2020, în valoare totală de peste 77,7 mil. lei (din care 69,1 mil. lei fonduri nerambursabile). Acesta vizează reducerea poluării aerului, a emisiilor fonice şi a consumului energetic prin achiziţionarea a 28 autobuze moderne cu combustibil alternativ (gaz natural comprimat), precum şi modernizarea autobazei existente, inclusiv dotarea cu o staţie de alimentare cu GNC.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea