Autostrada Sibiu – Piteşti nu va fi gata nici în 2023!?


Conform informaţiilor preluate de la Ministerul Fondurilor Europene, autostrada Sibiu – Piteşti ar trebui să fie gata în ultima parte a anului 2023. Valoarea totală a investiţiei depăşeşte 1,67 miliarde euro, iar finanţarea va fi realizată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), trimestrul al treilea din 2017 fiind data estimată pentru semnarea contractului de finanţare. Data planificată pentru începerea implementării este ultimul trimestru din 2017, iar în prima parte a anului 2018 este de aşteptat să fie semnate primele contracte de lucrări.
Cu toate că ministrul Transporturilor, Dan Costescu, spunea că lucrările ar putea începe la 1 ianuarie 2017, lucrurile stau cu totul diferit. Astfel, realizarea studiului de fezabilitate are mari întârzieri, iar asocierea de firme care revizuiește SF-ul a propus Companiei de Naționale de Drumuri și Autostrăzi un nou program de lucrări prin care studiile pentru cele mai ușoare două loturi din proiect vor fi gata abia în septembrie 2016, deși trebuiau finalizate din decembrie 2015! Astfel, asocierea „Spea Ingineria Europea (Italia) – Tecnic Consulting Engineering (România)” trebuia să finalizeze până în luna decembrie a anului trecut studiul de fezabilitate pentru două din cele cinci secţiuni ale autostrăzii: Sibiu – Boiţa (11 km) şi Piteşti – Curtea de Argeş (30 km). Iar acest lucru nu s-a întâmplat!
Asocierea „Spea Ingineria Europea (Italia) – Tecnic Consulting Engineering (România)” a pre­zentat, cum spuneam, un nou program de lucrări, dar se pare că CNADR nu este de acord. Acest lucru este întărit de Constantin Ha­giu – preşedinte onorific al Fe­de­ra­ţiei Operatorilor Români de Trans­port, care spune că, pe 6 ianuarie, CNADR nu a avizat soluţiile de tra­seu propuse de către asocierea „Spea – Tecnic”. În plus, JASPERS (Joint Assistance to Su­pport Projects in European Re­gions) scoa­te în evidenţă calitatea slabă a lucrărilor făcute până acum la studiile de fezabilitate, mai ales pe subiectul celor cinci variante de traseu ale Autostrăzii Sibiu – Pi­teşti. JASPERS este un instrument in­dependent care oferă consul­tanţă şi ajută statele membre UE să pregătească proiecte impor­tante care urmează a fi cofinanţate din fonduri ale UE, iar într-un raport realizat la finalul lunii decembrie din 2015 desfiinţează mare parte din ce s-a făcut până de către aso­cierea „Spea – Tecnic”.

Ministrul Transporturilor nu e „conectat cu realitatea”

În acest timp, ministrul Trans­por­turilor, Dan Costescu, a de­cla­rat recent că lucrările la autostrada Piteşti – Sibiu ar putea începe la 1 ianuarie 2017 în con­diţiile în care licitaţiile vor putea în­cepe în vara anului 2016. „Din pă­cate nu a fost demarată din timp ca să poată începe acum execuţia. În acest moment noi am început pro­ce­du­ri­le pentru studiul de feza­bi­litate şi încercăm să accelerăm, să devan­săm programul pe care l-am primit, să-l aducem cât mai aproa­pe de noi. Sunt studii de fezabilitate pe capete. Ele trebuiau să se încheie la 15 decembrie în acest an. Con­sultantul extern ne-a recomandat să extindem această perioadă până la următorul termen, până la 15 iunie, pentru a nu grăbi acest lucru pentru că fuseseră sărite din cursul firesc al lucrurilor tocmai forajele geo care se pare că au fost problema la Orăştie – Sibiu. În vară vor putea fi demarate, după studiul de fezabilitate, licitaţiile pentru pro­iectare şi lucrări, iar asta înseamnă că la 1 ianuarie 2017 vor putea începe lucrările”, a spus Costescu.