August și mai puțini turiști pe meleagurile vâlcene


Statie-Sorin• 35.000 turiști au fost înregistrați, în unitățile de cazare, în luna august • mai puțini străini față de anul trecut • mai multe înnoptări în structurile turistice comparativ cu 2011

Vara aceasta, în speță în luna august, am avut mai puțini turiști în județ comparativ cu aceeași perioadă a anului 2011. Potrivit datelor furnizate de directorul Statisticii vâlcene, Sorin Statie, în luna august, au fost în structurile de primire turistică din județ 35.064 de turiști, mai puțini cu 7,8% față de luna august a anului trecut. Din numărul total de turiști ce au călcat pe meleaguri vâlcene, 34.293 au fost români (97,8%), iar restul de 771 străini (2,2%). Tot comparativ cu anul 2011, se observă o scădere a numărului turiștilor străini. „Cea mai mare parte a turiștilor străini au provenit din țările situate în Europa, ponderea cea mai mare înregistrând-o cei din Polonia (26,4%), urmați de italieni, nemți, francezi și cehi. În ceea ce privește numărul înnoptărilor în structurile turistice, în luna august, au fost 174.051, o creștere de 4,4% față de aceeași lună a anului 2011”, declară Sorin Statie.