Au sosit primele materiale de construcții în Golești


• acestea vizează familiile ale căror case au fost distruse de calamități
Zilele trecute, au sosit primele materiale de construcții pentru familiile afectate de calamitățile din Golești. La recepție, au fost prezenți reprezentanți ai Instituției Prefectului Vâlcea, ai Primăriei comunei Golești și ai Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale Vâlcea. Vorbim despre materiale precum cărămizi, oțel beton, o parte din cherestea, țevi pentru instalații, uși și ferestre din termopan și lemn.
În perioada următoare, va fi primită diferența de materiale de construcție menționate în Hotărârea de Guvern nr. 178 din 04 aprilie 2018, astfel încât această activitate să fie realizată în cel mai scurt timp, iar persoanele afectate să își poată reconstrui casele.
Tot la finele săptămânii trecute, reprezentanții Prefecturii Vâlcea și cei ai administrației locale din comuna Golești au evaluat și alte zone expuse alunecărilor de teren, respectiv din satele Drăgănești, Opătești și Vătășești. Reprezentanții instituțiilor menționate au purtat discuții și în ceea ce privește identificarea și accesarea fondurilor necesare pentru stabilizarea perimetrelor alunecate și punerea în siguranță a gospodăriilor din zona de incidență a acestora.