Atenție, justițiabili: Judecătorii au intrat în vacanță


Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Tribunalului Vâlcea anunță că își vor desfășura activitatea, în lunile iulie și august, doar pentru cauzele urgente. Astfel, în intervalul orar 09.00-11.00, se vor putea depune acte, acestea urmând să fie ridicate în intervalul orar 12.00-13.00. La Arhive, progra­mul cu publicul va fi permis în zilele de marți și joi, în intervalul orar 09.00-12.00, iar cererile și alte acte se vor depune de luni până vineri, în același interval orar. De asemenea, se vor judeca doar cauzele urgente la secțiile civile, penale, contencios administrativ etc.
De amintit și faptul că relația cu publicul privind audiențele, ce se desfășura în fiecare joi, se suspendă până pe 4 septembrie.