Ateliere de teatru pentru copii


Reprezentanții Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Râmnicu Vâlcea anunță că, în fiecare zi de joi, la sediul instituției din strada Carol I se vor organiza cursuri de teatru pentru copii, acestea fiind reunite sub formă de atelier. Participarea micuților la cursuri este gratuită.
Programul după care se organizează aceste cursuri este următorul: în fiecare zi de joi (orele 14.00 – 16.00), în fiecare zi de vineri și sâmbătă (orele 12.00 – 18.00).