Astăzi, ultima zi când mai poate fi vizitată Ambulanța Vâlcea


Mâine, 28 iulie, este marcată Ziua Națională a Ambulanței din România. Conform Legii nr.22/2015, ziua de 28 iulie a fost instituită ca Ziua Națională a Ambulanței din România, prin recomandarea Ministerului Sănătății. Astfel, potrivit datelor furnizate de către dr. Dan Constantin Pădureanu, șeful Ambulanței Vâlcea, week-end-ul ce tocmai s-a încheiat a adus zeci de vâlceni la unitatea medicală; nu pentru consultații, ci pentru a vizita spațiile unității. Serviciul Județean de Ambulanță și-a deschis porțile pentru cetățeni, pe 24 iulie și mai poate fi vizitat și astăzi, între orele 10.00- 14.00. Cei ce vor trece pragul Ambulanței vor lua act de profilul unității medicale, dotările specifice și vor vedea cum funcționează dispeceratul.