Astăzi, municipalii vor disputa ultimul amical al pauzei de iarnă


Fotbaliştii de la CS Municipal vor susține astăzi, cu începere de la ora 11.00, ultimul meci amical din perioada de pregătire. Partida de verificare va avea loc pe stadionul central din incinta bazei sportive Oltchim. Adversarii elevilor antrenorului Alexandru Pelici vor fi componenţii grupării de Liga a III-a SCM Piteşti. Cele două formaţii s-au mai întâlnit pe parcursul perioadei de pregătire, într-un meci ce a avut loc pe terenul echipei argeşene. Atunci, fotbaliştii de la CS Municipal au avut câştig de cauză, vâlcenii impunându-se cu 2-1.

Rezultatele din meciurile de pregătire

Până în acest moment, CS Municipal a disputat cinci jocuri de verificare în pauza intercompetiţională. Echipa noastră a câştigat trei dintre acestea, a pierdut unul şi a remizat în altul. Rezultatele complete şi autorii golurilor echipei noastre sunt: SCM Piteşti – CSM Râmnicu Vâlcea 1-2 (Adrian Codin, Darius Preda), Atletic Bradu – CSM Râmnicu Vâlcea 1-3 (Dorian Eremia, Andrei Neagoe, Ovidiu Popescu), FC Olt Slatina – CSM Râmnicu Vâlcea 3-0, FC Olt Slatina – CSM Râmnicu Vâlcea 0-0 şi CSM Râmnicu Vâlcea – ACS Berceni 2-1 (Ionuţ Stoica, Adrian Popa).