Astăzi, Credincioșii sărbătoresc Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor


Biserica ortodoxă celebrează la 40 de zile după Înviere, Înălțarea la cer, ultimul eveniment din activitatea pământească a Domnului. Nașterea şi Înălțarea sunt cele două punți care leagă creatura de Creator, pământul cu cerul, care împacă pe credincios cu Dumnezeu, după cum susține Florin Epure, directorul Direcției de Cultură Vâlcea. Ca și monument istoric vâlcean cu hramul „Înălțarea Domnului” avem Biserica de lemn din satul Valea Scheiului, comuna Dănicei.
Tot astăzi, sunt organizate Târguri de Înălțarea Domnului în comunele Dănicei, Popești și Stroești.
Ziua Eroilor, marcată astăzi, este sărbătorită la Cimitirul Eroilor Cetățuia, unde va avea loc o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori. Organizatorul acțiunii: Garnizoana Miliară Râmnicu Vâlcea, iar parteneri sunt: Instituția Prefectului Vâlcea, filiala județeană „Matei Basarab” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.