Astăzi are loc Vernisajul expoziției „Artiști uitați”


Cu începere de la ora 18.00, Ga­leriile „Artex” din Râmnicu Vâlcea găzduiesc vernisajul unei expoziții care se potrivește de minune cu vremea frumoasă de în­ceput de primăvară. Iubitorii artelor plastice sunt așteptați, în această după-amiază, la inau­gurarea unei colecții de pictură și grafică alcătuită din lucrările Mariei Constantin, ale Lidiei Nancuischi şi ale lui Cons­tantin Calafateanu. Aceasta se intitulează „Artiști uitați” și este organizată de către reprezentanții Filialei Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici Vâlcea în colaborare cu cei ai Fundației HAR – Habitat și Artă în România. Curatorul expoziției la care facem referire este cunoscutul critic de artă vâlcean Luiza Barcan.

Cum descriu organizatorii expoziția?

În rândurile următoare oferim câteva informații legate de eveni­mentul care va avea loc în această seară, cu mențiunea că expoziția va rămâne deschisă publicului până în ultima zi a lunii martie.
„Expoziţia face parte din pro­gramul «Restituiri», iniţiat de Fun­daţia HAR încă din anul 2002 şi care, de-a lungul a cincisprezece ani, a readus în atenţia publicului numele şi operele multor pictori formaţi la şcoa­la românească de artă, cu maeştrii interbelici. Expo­ziţia va cuprinde trei micro-retro­spec­tive de autor, în încercarea de a aduce în atenţia publicului o parte dintre creaţiile a trei artişti născuţi înainte de 1930, formaţi în perioada interbelică şi în cea post­belică, pictori care s-au confruntat cu vitre­giile istoriei şi care nu şi-au aflat încă locul meritat în galeria de valori ale plasticii româneşti moderne”, se arată într-un comunicat de presă transmis de către organizatori.

Informații despre „artiștii uitați”

Prin intermediul aceluiași co­mu­nicat de presă, organizatorii ver­ni­sajului de astăzi oferă vâlcenilor mai multe informații biogra­fice despre artiștii ale căror lucrări vor fi expuse. Așadar să vedem cine au fost Constantin Calafa­tea­nu, Lidia Nancuischi și Maria Constantin.
• Constantin Calafateanu (1911-1987) – s-a născut la Tulcea, într-o familie boierească, de inte­lectuali. El a studiat literele la Lyon şi la Sorbona, în paralel cu artele fru­moase, la celebra academie „Julien” din Paris, unde i-a avut pro­fesori pe P.A. Lorens şi André Lhotee. Reîntors în ţară, artistul trece prin închisorile comuniste şi, odată eliberat, nu-şi găseşte cu uşurinţă locul în noua orânduire. Breasla îl acceptă şi îl respinge, marginalizându-l în cele din urmă. A deschis mai multe expoziţii la Paris decât în ţară, fiind membru al Maison d’Artists.
• Lidia Nancuischi (1918-2003) – s-a născut la Chişinău, s-a refugiat la Bucureşti după cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de nord. În anul 1940, a urmat Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, secţia de artă murală, la clasa lui Samuel Mützner şi se numără printre primii membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România. A expus în ţară şi peste graniţe, dar după 1990 a intrat, asemenea multor artişti din generaţia ei, într-un nemeritat con de umbră.
• Maria Constantin (1926-2012) – s-a născut la Bucureşti, în familia avocatului Arnold Schwefelberg. A suferit din pricina prigoanei împo­tri­va evreilor din timpul regimului An­tonescu. În anul 1941 a început stu­dii particulare de pictură cu Zoe Ver­mont, iar între 1942-1944 a urmat Şcoala de Arte Decorative cu H. Stern, M. H. Maxy şi Gusti, iar între 1946-1948 a fost studentă a Academiei Libere „Guguianu”, la clasa lui M. H. Maxy. A expus îndeosebi acuarelă, în numeroase expoziţii personale şi de grup din ţară şi de peste graniţe.