Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

12 decembrie 2019

Asociația Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea marchează 300 de ani de învățământ în Limba Română la Râmnicu Vâlcea


Prin intermediul unui amplu material de informare pus la dispoziția presei, reprezentanții Asociației Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea au anunțat organizarea simpozionului intitulat „Tradiție și contemporaneitate – 300 de ani de învățământ în Limba Română la Râmnicu Vâlcea”. Manifestarea, care reprezintă cea de-a șaptea reuniune a seniorilor din Educație, se va desfășura marți, 26 noiembrie, cu începere de la ora 10.00, în Sala „Mircea cel Bătrân” a Consiliului Județean Vâlcea. După cum lesne se poate observa, întreaga acțiune este organizată pentru a marca împlinirea a 300 de ani de când, în Râmnicu Vâlcea, a început să funcționeze învățământul în Limba Română, simpozionul desfășurându-se cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea.

Programul simpozionului

Mai jos, vă vom prezenta programul simpozionului din data de 26 noiembrie 2019, așa cum ne-a fost pus la dispoziție de către organizatorii acestei acțiuni:
1.Cuvânt de deschidere ce va fi rostit de către prof. Gheorghe Pantelimon – președinte al Asociației Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea;
2.Alocuțiuni ce vor fi susținute de către reprezentanți ai administrației județene, municipale și ai Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea;
Comunicări științifice, după cum urmează:
• „Progrese și particularități ale școlii vâlcene în cadrul învățământului românesc, până în anul 1918” – prezintă prof. Gheorghe Dumitrașcu, secretar general al Asociației Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea;
• „Modernizarea învățământului românesc la un secol după Marea Unire (1918 – 2018) – prezintă prof. Vetuța Ciocan, inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea;
• „Corectarea, dezvoltarea și modernitatea învățământului în Limba Română” – prezintă prof. Ion Rancea din cadrul Asociației Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea;
• „Controverse cu privire la conținutul și desfășurarea învățământului în anii socialismului totalitar” – prezintă prof. Gheorghe Vieru din cadrul Asociației Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea.
Moderatorul întâlnirii la care facem referire va fi prof. Gheorghe Dumitrașcu – secretar general al Asociației Seniorilor din Educație, Știință și Cultură Vâlcea.
„Din documentele școlare și alte mărturii ale vremii, pornind de la prima mențiune a unei școli publice cu învățământ în Limba Română la Râmnicu Vâlcea (1719) și pe tot parcursul anilor următori rezultă că școala vâlceană a contribuit, în mod remarcabil, la formarea conștiinței naționale și la impulsionarea multor generații de tineri în lupta pentru unitate și independență, la desăvârșirea unității statului român prin Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Totodată, s-a constatat că, pe tot parcursul celor o sută de ani trecuți de la Marea Unire, școlala românească și-a păstrat tradiția sănătoasă a unui învățământ în limba română pentru a menține trează conștiința națională și pentru a rezista în fața curentelor de demitizare a marilor valori, a școlii și a culturii românești”, este un fragment din articolul intitulat «Trei veacuri de învățământ în Limba Română la Râmnicu Vâlcea (1719-2019)”, semnat de prof. dr. Gheorghe Dumitrașcu, publicat în broșura care însoțește programul simpozionului educațional și cultural pe care vi l-am prezentat.
La final, este de amintit și faptul că, pentru buna realizare a acestei ample acțiuni, și-au adus aportul și reprezentanți ai altor instituții, cum ar fi: Arhiepiscopia Râmnicu Vâlcea, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, Casa Corpului Didactic Vâlcea, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea.

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Cultura