Asistenţă medicală pe timpul nopţii şi în week-end-uri la Centrul de Permanenţă din Ostroveni


Pornit de la ideea de degrevare a Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean (aglomerată, în prezent, de numeroase urgenţe minore) şi de asigurare de servicii medicale pe timpul nopţii şi în week-end-uri în cel mai mare cartier al municipiului Râmnicu Vâlcea – Ostroveni, Centrul de Permanenţă care funcţionează la parterul fostului cămin al Liceului Ferdinand I, a fost inaugurat luni, 30 septembrie. Aceasta reprezintă încă o realizare a colaborării dintre Primăria Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea.
Cu o suprafaţă de 92 mp, Centrul cuprinde o sală de aşteptare, o sală pentru tratamente de sterilizare, cabinet de consultaţii, o cameră pentru personalul medical şi grupuri sanitare, iar printre dotările de specialitate se numără aparatură de resuscitare-respiraţie, un defribilator automat, aparatură de monitorizare-evaluare, un sterilizator, o trusă completă de mică chirurgie şi un analizor de analize medicale.
Centrul de Permenenţă va asigura asistenţa medicală primară prin intermediul a 14 medici specialişti în medicină de familie: dr. Pătularu Claudia Lovinia, dr. Neguţ Marius Adrian, dr. Berbece Elena Claudia, dr. Corheci Alina-Iuliana, dr. Uscatu Simona, dr. Constantin Dumitru, dr. Bărăgănescu Cristiana, dr. Tuţă Cristiana, dr. Bădescu Codruţa, dr. Smărăndoiu Doina Mihaela, de. Moşteanu Ioana, de. Murăruş Maria, de. Vintilă Bogdan şi dr. Obogeanu Alin, acesta din urmă fiind desemnat şi coordonatorul Centrului. Programul Centrului va fi zilnic, între orele 20.00 – 08.00, şi permanent în week-enduri (de vinerea, de la ora 20.00, până lunea, la ora 08.00) sau în zilele de sărbători legale.
Printre responsabilităţile Primăriei municipiului – pe lângă punerea la dispoziţie a spaţiului necesar şi efectuarea tuturor lucrărilor de reabilitare necesare – se numără asigurarea personalului auxiliar, a utilităţilor necesare, precum şi a pazei obiectivului.
La inaugurare au participat primarul Mircia Gutău, viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, directorul Spitalului Judeţean Vâlcea, dr. Dan Ponoran, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea, dr. Lorena Mărgăritescu, preşedintele-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vâlcea, Alin Voiculeţ, şi coordonatorul Centrului, dr. Alin Obogeanu. Cu această ocazie, edilul-şef a apreciat modul în care se prezintă Centrul de Permanenţă, opiniind că este o realizare de excepţie care va veni, prin serviciile oferite în imediata proximitate, în sprijinul foarte multor râmniceni.

Ce se poate trata şi ce nu la Centrul de Permanenţă din Ostroveni?

Centrul de Permanenţă din Ostroveni asigură servicii medicale în cazul urgenţelor de „cod verde” după cum urmează:
1.Obstetrică-ginecologie – mai mult de 2 minute între contracţii (prima naştere); mai mult de 5 minute între contracţii (la a II-a, a III-a naştere); sângerare minoră, la sarcină mai mică de 20 de săptămâni;
2.Boală nediagnosticată – febră; ameţeli, dar nu slăbiciune; simptome neclare, dar nu slăbiciune; probleme psiho/sociale;
3.Arsuri termice/electrice – arsură electrică cu electricitate casnică (220 V), conştient, nu este cunoscut ca fiind cardiac; arsuri minore; cădere de la o înălţime mai mică de 3 m în urma electrocutării, conştient, fără semne de leziuni grave; implicat în accident/incident, fără simptome;
4.Accidente de scufundare – pacient conştient, fără dificultăţi în respiraţie sau alte simptome; leziuni minore după scufundare;
5.Muşcături de animale/Înţepături de insecte – înţepătură de insectă de peste o oră, fără simptome generale; înţepătură cu reacţie locală puternică, fără reacţie generală; muşcătură de animal cu leziune tegumentară;
6.Căderi şi alte accidente – cădere sub 3 metri (fără alte criterii de urgenţă); plăgi şi contuzii, leziuni minore; implicat în accident, fără simptome;
7.Intoxicaţii la copii – ingerarea unor doze subtoxice de substanţe periculoase; ingerarea de derivate petroliere, fără alte criterii de urgenţă;
8.Leziuni ale capului, feţei şi ale gâtului – cădere de la 3 metri, fără alte criterii de urgenţă; plăgi, contuzii, leziuni minore; implicat în accident, fără semne sau leziuni;
9.Hipo/Hipertermia – hipotermie uşoară, fără alte simptome; expunere la temperaturi extreme;
10.Leziuni chimice – leziuni minore prin substanţe corosive; implicat în accident, fără alte simptome sau semne;
11.Accident rutier (Pacientul se află la dispensar sau a fost văzut deja de medic.) – plăgi, contuzii, leziuni minore (confirmat de medic sau personal sanitar calificat);
12.Violenţă; agresiune – leziuni minore neproduse de arme; victimă a violenţei, nu sunt leziuni evidente, fără reacţie psihică;
13.Alergii – prurit şi eritem; reacţie alergică cu durată mai mare de 30 de minute după expunere; îngrijorare în privinţa reacţiei alergice;
14.Sincopă – lipotimie; suspect de sincopă la NTG; aproape de sincopă; cunoscut ca fiind epileptic, tendinţă la sincopă;
15.Sângerare – sarcină sub 20 de săptămâni, sângerări repetate la pacienţi aflaţi sub tratament cu anticoagulante;
16.Dureri toracice – durere la respiraţie sau exerciţii, apărute în plină sănătate; aritmie cardiacă, simte că se pierd bătăi ale inimii;
17.Diabet zaharat – temperatură, fără alte simptome generale; infecţie localizată, fără alte simptome generale; pacient cunoscut cu nivel crescut al glicemiei;
18.Temperatură – gripă sau răceală; roşu în gât; temperatură; tuse;
19.AVC (apoplexie) – paralizie după semne de AVC, recuperare rapidă; paralizie după semne de AVC, recuperat acum;
20.Cefalee – creştere în intensitate a cefaleei, la mai mult de 12 ore de la producerea leziunii traumatice; antecedente de migrenă, cefalee tipică de migrenă;
21.Convulsii – antecedente de epilepsie, recuperare din criză epileptică; copil sub 6 ani, antecedente de convulsii febrile;
22.Dureri abdominale sau de spate – durere nespecifică; diaree şi vomă; suspect apendicită; dureri abdominale care durează mai mult de o zi, iar starea pacientului nu se deteriorează;, constipaţie; dureri de spate;
23.Psihiatrie/Suicid – antecedente de boală mintală, gânduri de suicid; pacient deprimat, fără intenţii de suicid; ingestie de substanţe toxice, în doză minimală;
24.Dispnee (dificultăţi de respiraţie) – temperatură, tuse, spută de culoare verde-gălbuie; tuse; suspect de corp străin în gât;
25.Stare de ebrietate/Intoxicaţie – ingestia de substanţă periculoasă în cantităţi mici, fără semne sau simptome; simptome de sevraj;
26.Copil bolnav – antecedente de convulsii febrile, trezit după o criză recentă; gât roşu; temperatură; tuse; simptomele unei răceli obişnuite; corp străin în nas sau în ureche;
27.Urechea – dureri în ureche; secreţii din ureche; leziuni minore la ureche; ameţeală trecătoare;
28.Ochiul – leziuni izolate minore; dureri acute în ochi, fără alte simptome; conjunctivită; lăcrimare, usturime la nivelul ochilor.
În cazurile în care urgenţa medicală depăşeşte nivelul de „cod verde”, în baza unui protocol semnat de Centrul de Permanenţă cu UPU Râmnicu Vâlcea, pacientul va fi preluat de o ambulanţă în vederea acordării de asistenţă de specialitate. Medicii Centrului de Permanenţă Ostroveni NU fac consultaţii şi tratamente pentru boli cronice, NU fac consultaţii şi tratamente la domiciliu şi NU eliberează reţete compensate, bilete de trimitere gratuite sau concedii medicale.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea