Asfalt nou pe o stradă circulată din sudul Râmnicului


Direcţia Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea asfaltează, în această perioadă, strada Industriilor. Este vorba despre porţiunea de aproximativ 1 km care a intrat în proprietatea municipiului în urma unui schimb de terenuri aprobat prin HCL nr. 319/2019. După decopertarea structurii rutiere şi reparaţii la fundaţia de beton, s-a trecut la turnarea straturilor de asfalt, operaţiune care, în funcţie de condiţiile meteorologice, se poate încheia la jumătatea lunii mai. Drumul, aflat până la demararea lucrărilor într-o stare foarte proastă, face legătura între DN 67 – str. Căzăneşti şi unităţi importante de pe Platforma Chimică: Vilmar, Uzina Mecanică, TMUCB, ProImsat, CET Govora, Govora SA etc.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea