Artimon s-a întors în Banat


Antrenorul care a pregătit gruparea râmniceană Club Sportiv Municipal în returul sezonului 2011/2012 din Seria Vest a ligii secunde, Alin Artimon, bănăţean la origini, a revenit în zona sa natală după un periplu de doi ani prin Oltenia şi Dobrogea, perioadă în care a antrenat formaţiile CSM Rm. Vâlcea şi Farul Constanţa. Săptămâna aceasta, Artimon a fost confirmat ca antrenor principal al divizionarei de Liga a III-a Autocatania Caransebeş, formaţie cu o conducere extrem de ambiţioasă ce îşi propune câştigarea seriei de care va face parte în noul sezon şi obţinerea promovării în Liga a II-a. De asemenea, fotbaliştii clubului din judeţul Caraş-Severin beneficiază de sprijinul financiar şi moral al fostului internaţional român şi fotbalist al celor de la Dinamo Bucureşti, Dan Alexa.