ARMATA ROMÂNĂ – APĂRĂTOARE A MARII UNIRI (3)

Acest deznodământ fericit venea după patru ani de intense dezbateri şi frământări de iluzii, eşecuri şi suferinţe, ce păşeau fără sfârşit, primul Război Mondial fiind un adevărat purgatoriu pentru naţiunea română. Războiul de întregire a început sub auspiciile unui entuziasm general amplificat şi de succesul primelor operaţii ale armatei.

În acea zi de duminică, devenită din 1990 – ZI NAŢIONALĂ, cei 1.228 de delegaţi, aclamaţi de peste 100.000 de oameni veniţi din mai multe localităţi transilvănene şi bănăţene au hotărât Unirea Transilvaniei şi a Banatului cu România.

Prin această istorică hotărâre se încheia procesul de făurire a statului naţio­nal unitar român. Trebuie precizat că România nu s-a întregit ca urmare a unei victorii militare obţinute pe front.

Deciziile de unire au fost luate pe baze şi prin mecanisme plebiscitare, de­mo­cratice. Sfatul păcii, Congresul gene­ral al Bucovinei şi Marea Adunare Naţio­nală de la Alba Iulia au fost organisme politice reprezentative care au adoptat hotărâri în cunoştinţă de cauză şi nu ca urmare a unor presiuni exterioare.

De asemenea, Marea Unire s-a realizat înainte de Conferinţa de Pace de la Paris, care şi-a deschis lucrările în ianuarie 1919. Forumul păcii din  capitala Franţei a consacrat juridic o realitate în momentul când liderii puterilor învingă­toare s-au întrunit pentru a pune bazele păcii.

Aşa cum am precizat, Unirea s-a realizat pe cale plebiscitară şi nu pe front, deşi forţele militare româneşti au luptat timp de aproape doi ani de zile cu harta ţării unite în suflet. Acest efort militar, care a cunoscut suişuri şi cobo­râşuri, nu a fost inutil, deoarece a întărit idealul Unirii. Deşi nu a intervenit direct în actele de Unire, Armata română a avut un rol important în acest proces. Ea a asigurat climatul de exprimare liberă a populaţiei din aceste teritorii şi a apărat Unirea.

În anii 1918-1920, la graniţele de est, nord şi vest, asupritorii de odinioară, dar şi pretendenţii mai noi au încercat să menţină cu forţa armelor, o situaţie anacronică.

Mai trebuie remarcat şi un alt as­pect, sfârşitul Primului Război Mondial a adus cu sine mişcări sociale fără prece­dent care au antrenat şi forţele militare ale unor ţări mari şi puternice. În acest climat turbionar, Armata Română şi-a păstrat coeziunea şi disciplina, neconta­mi­nându-se de spiritul dizolvant, atât de pu­ternic în epocă. Forţele militare româ­neşti au rămas intacte „fiind un factor de descurajare pentru toţi cei care nu au ezitat să recurgă la forţă pentru a împie­dica mersul firesc al istoriei. Eve­nimen­tele de acum 94 de ani sunt printre cele mai frumoase clipe ale istoriei naţionale.

Este datoria noastră, a celor de astăzi, să le cinstim aşa cum se cuvine, deoarece gradul de civilizaţie a unui popor se defineşte, în primul rând, prin respectul acordat înaintaşilor.

De Ziua Naţională a României, mul­ţu­mim tuturor pentru încrederea acor­dată Armatei, mulţumim camarazilor pen­tru profesionalismul de care dau dovadă în îndeplinirea misiunilor.

Dumnezeu să binecuvânteze poporul român şi Armata României!

La mulţi ani, dragi camarazi!

La mulţi ani, România!