Apocalipsa, după Grigore


Fostul agaman, avocatul Petre Grigore, a anunțat ieri, în cadrul ședinței ordinare pe luna septembrie a Consiliului Județean, că Vâlcea trebuie să se pregătească pentru dublarea prețului gigacaloriei. În cadrul disputelor aprinse pe tema CET Govora, consilierul independent a mai spus că raportul de specialitate prezentat împreună cu proiectul de hotărâre privind mandatarea reprezentantului acţionarului unic, judeţul Vâlcea, în Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. CET Govora S.A. Râmnicu Vâlcea să aprobe modificarea statutului societăţii este făcut de către nespecialiști. Pentru a fi mai lămuritor, acesta l-a indicat pe directorul economic Mircea Predescu.