APM Vâlcea sărbătorește „Ziua Mondială a Habitatului”


Prima zi de luni din luna octombrie a fiecărui an a fost desemnată, în 1985, de Organizația Națiunilor Unite ca „Ziua Mondială a Habitatului”. Scopul principal al marcării acestei zile este acela de a aduce în prim-plan situaţia așezărilor omenești şi dreptul fiecărei persoane de a avea un adăpost.
Tema din acest an este intitulată „Locuințe pentru toți – un viitor urban mai bun”. O locuinţă potrivită a fost recunoscută ca parte a dreptului la un standard de viaţă adecvat în cadrul instrumentelor internaţionale, respectiv Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 1948 şi Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale din 1966.
„Suntem martori la o urbanizare rapidă, lumea asistând la cea mai rapidă creștere a populației care migrează către orașe. În 1950, o treime din populația lumii trăia deja în orașe. Cu doar 50 de ani mai târziu, numărul acestora s-a ridicat la jumătate și va continua să crească la două treimi, respectiv 6 miliarde de oameni, pâna în 2050. În întreaga lume, atât în ţările dezvoltate, cât şi în ţările în curs de dezvoltare, pornind de la marile oraşe şi până la cele mai mici aşezări, se resimt efectele schimbărilor climatice, ale poluării, ale diminuării resurselor naturale, ale creşterii populaţiei şi inegalităţii economice. În acest context, această zi are rolul de a ne reaminti că toţi locuitorii planetei poartă responsabilitatea pentru modul în care vor arăta în viitor oraşele noastre”, se arată într-un comunicat transmis de Agenția pentru Protecția Mediului Vâlcea, semnat de ing. Alin Iulian Voicescu (director executiv) și Alina Istocescu (consilier în cadrul APM).