Apa caldă şi căldura s-au scumpit de ieri


De ieri, apa caldă s-a scumpit considerabil. La fel şi căldura. Conform Hotărârii Consiliului Local adoptată recent, preţul de producere, transport şi distribuţie a energiei termice produsă în sistem centralizat, destinată agenţilor economici va fi, de la 1 iulie, de 204,03 lei/Gcal, fără TVA, conform Deciziei A.N.R.E, iar preţul de producere, transport şi distribuţie a energiei termice produsă în sistem centralizat, destinată populaţiei va fi de 253,0 lei/Gcal, inclusiv TVA. Majorarea fiind de 31,3%. Datorită unui acord cu Comisia Europeană, semnat în anul 2010, prin care aceştia ne obligă la diverse modificări an de an, în funcţie de pierderi şi inflaţie, nu putem fi foarte revoltaţi pe administraţie, deoarece doar prin acest acord putem accesa fonduri europene. Una peste asta, nu avem ce face, atâta timp cât vrem ajutor european. „Contractul a fost făcut pe vremea lui Romeo Rădulescu. E un lucru foarte bun că s-a semnat, acesta se referă la preţul pentru populaţie, e valabil până în anul 2039 şi nu se poate modifica sub nicio formă. Dacă mărim subvenţia, UE nu mai alocă bani pentru proiect. E grant 100%”, a declarat public reprezentantul CET, Ion Cocleţ. Acesta a mai precizat faptul că graficul a fost votat şi aprobat din anul 2010, în urma măsurilor impuse de către Contractul de Finanţare a proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028, în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice”.