Anul acesta, peste trei milioane lei, bugetul pentru stimulentele angajatorilor


Conducerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea are, pentru acest an, un buget de peste 3 milioane lei pentru plata stimulentelor către angajatori. Este vorba despre angajarea persoanelor din anumite categorii, cum ar fi: cele cu risc de marginalizare, tinerii – proaspăt absolvenți, persoanele care mai au cinci ani până la pensie, cele trecute de 45 de ani. Mai nou, potrivit declarației directorului AJOFM Vâlcea, Gabriel Albinaru, s-a adăugat o nouă categorie: cea a șomerilor neînregistrați la instituție. În cazul tinerilor, reamintim că angajatorii mai pot primi subvenții pentru cei care au terminat școala anul trecut până-n iunie 2016.