Anul 2017 nu începe deloc bine: Vâlcea, cel mai îndatorat județ!?


• arieratele administrațiilor locale au depășit 25 de milioane de lei
O statistică realizată de capital.ro scoate la iveală ceea ce prin presa locală s-a scris în mai multe rânduri pe parcursul lui 2016. Deși administrațiile locale din județul nostru se laudă cu numeroase proiecte de investiții – cele mai multe doar demarate, nu și finalizate – acestea au fost realizate pe datorie! Adică, banii pentru implementarea acestora nu existau în conturile primăriilor și ale altor autorități cu atribuțiuni în domeniu. Asta deși, chiar la ora actuală, există firme care prestează diferite servicii publice, câștigate în urma unor licitații, cu toate că administrațiile locale nu dispun de fondurile necesare stingerii datoriilor.

Șocant: Vâlcea are o datorie publică de trei ori mai mare decât a Bucureștiului!

Așa se face că județul nostru strânge arierate pe bandă rulantă, cele cu vechime mai mare de 90 de zile ridicându-se deja la valoarea cumulată de 25 de milioane de lei, conform analizei celor de la capital.ro. Conform aceleiași surse, județele care completează podiumul național în ceea ce privește arieratele neplătite sunt Constanța și Suceava. Județul de la malul mării are arierate neplătite mai vechi de 90 de zile cu o valoare totală ce se ridică la peste 21 de milioane de lei, în timp ce județul din nordul Moldovei are o datorie de „numai” 14 milioane lei.
Dacă e să privim aceeași statistică, unele comparații sunt absolut îngrijorătoare. Cele mai multe dintre județele țării au datorii din arierate care se ridică la cel mult o treime din valoarea restanțelor înregistrate de Vâlcea. În plus, o altă comparație ne ridică și mai multe semne de întrebare. Autoritățile locale din București au, cumulat, datorii neplătite care abia dacă ajung la opt milioane de lei. Adică o valoare de peste trei ori mai redusă față de a datoriilor care împovărează Vâlcea.
Ce să credem de aici? Că Vâlcea chiar este județul care se dezvoltă în cel mai alert ritm din România, chiar și pe datorie? Sau că județul nostru este cam ocolit la rectificările bugetare făcute de Guvern și că alte județe primesc mult mai ușor fonduri cu ajutorul cărora să își achite arieratele?