Angajaţii Maternităţii, fără salarii !?!


Maternitate2Când credeam că lucrurile s-au mai îndreptat, Maternitatea apare din nou în atenţia tuturor factorilor din sănătate cu probleme financiare. Lucrurile nu sunt deloc simple, deoarece, în prezent, nu sunt fonduri suficiente pentru acordarea salariilor tuturor angajaţilor unităţii medicale. Fondul de salarii al Spitalului Judeţean de Urgenţă este redus cu 50% faţă de celelalte luni, iar, dacă nu va exista o rectificare bugetară de la Guvern, medicii, asistentele şi infirmirele Maternităţii riscă să nu vadă un leu… şi asta chiar în apropierea sărbătorilor. Potrivit de­cla­raţiei managerului SJU Vâlcea, Georgeta Sălişte, pentru plata salariilor ar fi nevoie de 20 miliarde de lei vechi. „Pentru luna aceasta, avem alocate 21 de miliarde de lei, dar numai pentru salarii este nevoie de 40 de miliarde, ceea ce înseamnă că suntem descoperiţi. În situaţia de faţă, s-ar impune reducerea cu 12% a personalului. Când am preluat Maternitatea, avea 150 de paturi şi un număr mare de personal. Normativele nu te lasă însă să treci la reducerea angajaţilor; ba chiar conform acestora există şi un deficit de cadre medicale. Sperăm într-o rectificare bugetară pentru a încheia anul cu bine”.