Ancheta Curierului de Vâlcea privind problema examinărilor RMN dă rezultate


Prin intermediul unei interpelări adresate Ministerului Sănătății, deputatul Cristian Buican i-a solicitat ministrului Florian-Dorel Bodog demararea urgentă a demersurilor pentru achiziționarea unui aparat RMN pentru Spitalul Județean Vâlcea. De asemenea, președintele liberalilor vâlceni a solicitat suplimentarea fondurilor alocate de CAS Vâlcea acestui tip de investigații și prioritizarea reală și transparentă a listei de așteptare pentru acest tip de analiză medicală de specialitate. Demersul vine ca urmare a unei anchete făcută de către cotidianul nostru, Curierul de Vâlcea, la sesizarea mai multor cetățeni care s-au plâns că au fost programați pentru examinări și… la anul.
Mai mult decât atât, au existat momente când nu a fost posibil realizarea acestui tip de analiză cazurilor considerate urgențe, fapt inadmisibil și de netolerat. O altă soluție pentru realizarea unui RMN o constituie plata acestei analize imagistice, însă prețurile practicate depășesc posibilitățile materiale ale majorității pacienților. În județul Vâlcea există două aparate RMN, ambele deținute de societăți private de sănătate.
O altă problemă semnalată de personalul medical, pacienți și reprezentanți ai celor două firme care dețin aparatura necesară realizării unui RMN este și cea a fondurilor lunare alocate de către CAS Vâlcea, acestea ajungând doar la câteva cazuri lunar. Mai mult decât atât, chiar dacă fondurile alocate de CAS către acest tip de investigații ar crește, gradul de uzură al celor două aparate nu ar permite realizarea tuturor investigațiilor de tip RMN necesare, acest tip de aparatură medicală neputând fi folosit 24 de ore din 24. Este adevărat că investigațiile imagistice de tip RMN ar trebui folosite doar după epuizarea tuturor celorlalte tipuri de analize, însă nu trebuie uitat că numărul pacienților cu afecțiuni oncologice este în creștere și că aceștia trebuie să repete acest tip de analize.
Președintele liberalilor vâlceni a purtat discuții pe această temă cu alți colegi parlamentari și a constatat că această problemă nu este una specifică județului Vâlcea, existând cazuri în care, în anumite județe, să nu existe niciun aparat RMN. Pe cale de consecință, deputatul Cristian Buican a subliniat necesitatea unei mai mari implicări a Ministerului Sănătății pentru dotarea corespunzătoare a tuturor spitalelor din România, în mod coerent și unitar, asigurând tuturor românilor posibilitatea la investigații medicale de specialitate și tratament, mai ales în condițiile în care acest tip de aparatură are costuri mari care nu pot fi suportate din bugetele administrațiilor publice locale sau județene.