Amenzi de peste 10.000 de lei, date de polițiștii din Prundeni


Zilele trecute, polițiștii Secției 4 Rurală Prundeni au acționat pe raza de competență, pentru menținerea unui climat de siguranță publică și pentru prevenirea evenimentelor rutiere, aplicând sancțiuni contravenționale de peste 10.000 de lei. Aceștia au constatat 17 contravenții, la regimul rutier, silvic, dar și în domeniul comerțului. De asemenea, polițiștii au confiscat accesorii pentru telefoane mobile, comercializate ilegal, au reținut un permis de conducere și trei certificate de înmatriculare. Oamenii legii au anunțat că acțiuni similare se vor desfășura și în perioada următoare.

Hoața din Drăgășani, prinsă de polițiști
Recent, polițiștii municipiului Drăgășani au depistat o femeie care era bănuită că ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un supermarket. Astfel, în urma cercetărilor specifice efectuate, polițiștii au reținut o femeie, cu vârsta de 40 de ani, domiciliată în comuna Verguleasa, județul Olt, care era bănuită de comiterea acestei fapte de furt calificat.
„În fapt, polițiștii au sesizați cu privire la faptul că, dintr-un magazin din Drăgășani, a fost sustras un bagaj în care se aflau mai multe bunuri, prejudiciul ridicându-se la 200 de lei. A fost înregistrat un dosar penal, în urma verificărilor efectuate, stabilindu-se că persoana vătămată a intrat în magazin pentru a face unele cumpărături, constatând ulterior că i-a fost sustras bagajul”, se arată într-un comunicat de presă dat publicității de către polițiștii din Drăgășani.
De amintit și faptul că persoana bănuită a fost identificată, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prejudiciul produs fiind recuperat în totalitate.