Amenințări pentru constructorii de drumuri din România: „Voi fi neiertătoare cu cei care întârzie lucrările”


Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, recent, că va înființa un Departament ale infrastructurii din România pentru 10 proiecte, aflat sub coordonarea sa. Premierul a subliniat în context că va fi „neiertătoare” cu cei care își vor permite să întârzie lucrările sau să nu își facă datoria atunci când execută lucrări pe drumurile din țara noastră.
„Este un domeniu în care sunt mari așteptări. Și nu vorbim despre așteptări care să fie de un an, doi, sunt de 30 de ani. Mă refer aici la infrastructură, fie că vorbim de spitale, fie de autostrăzi. De aceea, săptămâna aceasta, am deja hotărârea de guvern pe masă, voi înființa un Departament pentru infrastructură, în care vom lua 10 proiecte importante. Pe fiecare proiect va fi desemnată o persoană, astfel încât să vedem săptămânal ce se întâmplă cu această investiţie majoră. Din departament vor face parte mai mulţi specialişti, oameni care vor urmări, în funcţie de investiţia respectivă, fie că este în sănătate, în spital, fie că este în infrastructură, va fi o altă persoană, dar care săptămânal va monitoriza cum funcţionează lucrurile pentru această investiţie”, a afirmat Viorica Dăncilă.
℗ Articol de promovare ℗