„Amenajăm legătura dintre Dianu și Obrocești, dar, momentan, altele sunt prioritățile”


• susține edilul Tudor Velcu Istocescu, răspunzând cererii unor familii din zonă care doresc reabilitarea drumului ce leagă cele două sate
• „Nu e rea intenție, dar avem case izolate, poduri și podețe distruse”
Infrastructura distrusă  fie de ploile recente, fie de precipitații și alunecări de teren mai vechi a dus, nu de puține ori,  la certuri între localnici și autorități. Primii sunt nemulțumiți de cum se mișcă edilii, în timp ce edilii localităților afectate se plâng că nu dispun de fondurile necesare reabilitării zonelor respective. Drumul ce face legătura între satele Dianu și Obrocești, din comuna Stroești, reprezintă sâmburele  disputelor dintre  autorități și localnicii din zonă. Redăm mai jos cele câteva rânduri primite la redacție, din partea domnului Ovidiu Dumitrașcu:
„…Suntem din comuna Stroești – Vâlcea, unde drumul care face legătura între satul Dianu și satul Obrocești este rupt, fiind izolate trei gospodării. Acesta nu este afectat de inundațiile din ultima săptămână. …este o fântână la care o familie rea voitoare a făcut șanțul des curgere pe drum. Primăria știind dea cest lucru nu a luat nicio măsură; un stâlp de iluminat este gata să cadă, viceprimarul comunei, domnul Tăvică Ciolacu, zicându-ne să ne cărăm balastru cu roaba, să ni-l facem. Sunt 500 de metri de drum de care primăria nu este interesată să îl balustreze, iar din ce știm acest drum este declarat la autoritățile vâlcene ca fiind pietruit. Suntem disperați, în caz de incendiu nici mașina de pompieri nu poate ajunge. La fel și «salvarea». Avem animale care o să moară de foame pentru că nu avem pe unde aduce nutrețurile”.
Autoritățile din Stroești sunt cu totul de altă părere când vine vorba de familiile ce trăiesc în zona amintită.
Toma Ciolacu, „vicele” din Stroești: „Pe drumul ce leagă Dianu de Obrocești, cu o suprafață de 2,5 km, se află, în primul rând, doar două familii. Cei care fac scandal sunt de fapt o mamă și băiatul de vreo 30 de ani. Ei sunt cei mai revoltați și implică și nepoții din Râmnic. De fapt, Ovidiu Dumitrașcu, cel care a trimis adresa presei, este unul din nepoți. Noi am intervenit tot timpul, dar vorbim și de priorități. Drumul respectiv este îngust, trece printr-o pădurice. Oricum, el este funcțional. Nici vorbă să nu poți circula pe drum. Este posibil ca, după ploile de acum, să nu mai poți circula așa bine; e posibil să nu ajungă până la case ambulanța și pompierii… Avem zece drumuri izolate după precipitațiile din iulie. Noi, oricum, i-am ajutat de fiecare dată. Băiatul a rămas fără tată și am ajutat cum am putut.  Mama, băiatul, nepoții din Râmnic sunt însă mereu nemulțumiți și fac scandal. Gândiți-vă că la înmormântarea celui bătrân, tatăl băiatului, a trebuit să intervină jandarmii, deoarece au făcut și atunci scandal. În plus, ei n-au trecut o dată pe la primărie. Știu doar să reclame. Situația e dificilă în Stroești: cătune izolate, drumuri afectate, un bărbat a dispărut…Noi și dacă mâine punem asfalt pe drum, ei tot vor găsi ceva să reclame. Cât despere pășuni, sunt înconjurați de 5 hectare de teren din care jumătate le aparține. Pășunea este chiar lângă casă. Nu le convin condițiile, dar nici nu vor să se mute în centrul comunei, unde mai au o locuință. Îi înțeleg, pe de-o parte; acolo au animale, terenuri, dar orice am face ei nu sunt mulțumiți”.
Tudor Velcu Istocescu, primar Stroești: „Înțeleg doleanțele familiei respective, dar nu e rea intenție din partea noastră. Problema e că intervenim în funcție de priorități. La ploile din 28 iulie, torenții râului Aninoasa au făcut adevărate pagube: au rupt o punte pietonală definitiv, au distrus podul din punctul „Roșu”, au distrus un pod din punctul „Brutaru”, s-au accentuat alunecările de teren de pe DC 132, km 3+100 și DC 131 Stroești – Obrocești, km 1+100. Prin distrugerea punții din Aninoasa au rămas izolate 14 case, prin ruperea podului din punctul „Roșu” au fost izolate 18 locuințe, iar la „Brutaru” am avut alte  cinci case izolate. În Brutaru, ne-am mobilizat și am rezolvat problema, am refăcut podul și l-am redat circulației. Lucrăm acum la fundația podului din punctul „Roșu”. Facem ce putem pentru că, trebuie să menționez că toate utilajele sunt concentrate în Vaideeni. Noi am pus balast pe drumul ce leagă satele Dianu și Obrocești, care este, de fapt, o scurtătură. Are o lățime de 3,5 metri și o lungime de aproximativ 3 metri. Am intervenim pe acel drum în condițiile în care niciodată nu ni s-au dat bani pentru reamenajarea lui. Am făcut totul cu fonduri proprii. Oamenii ne-au sugerat să accesăm fonduri europene. Nu se poate, pentru că este vorba de o scurtătură, un drum mic. Repet, nu e rea intenție, dar altele sunt prioritățile. Sper ca săptămâna viitoare să vă dau vestea că am refăcut infrastructura distrusă de ploi și intervenim pe drumul ce leagă cele două sate”.
Așadar, e de înțeles că, priori­tară este refacerea infrastructurii distrusă de ploi și vorbim de case izolate, drumuri distruse, poduri rupte.