Ambulanțierii nu au semnat contractul cadru cu CAS


ambulanta• angajații sunt nemulțumiți că bugetul e mult mai mic ca-n 2010 • în lipsa unor înțelegeri, discuțiile se mută la București, la CNAS • cum stabilim bugetul: până-n 36 de lei/cap de locuitor

După ce medicii de familie și Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea au făcut pace, a venit rândul anga­ja­ților Serviciului Județean de Ambulan­ță să-și exprime nemulțumirile. Aceștia au plecat nemulțumiți de la negocierile cu instituția condusă de managerul Rodica Mărginean după ce au constatat că bugetul alocat acestui an este mai mic cu aproxi­mativ un milion de lei față de cel de anul trecut. Acesta a fost și motivul pentru care managerul Ambulanței vâlcene, Dănuț Iordache nu a semnat încă contractul cadrul cu Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, iar dacă nu se va ajunge la un consens, discuțiile ar urma să aibă loc tocmai la București, la Casa Națională de Asi­gurări de Sănătate. Menționăm că-n 2010, bugetul alocat Ambulanței vâl­cene a fost de 13 milioane lei. Sta­bi­lirea bugetului se face în funcție de numărul locuitorilor. Dacă până acum, Ambulanța primea între 17 și 81 de lei pe cap de locuitor, în prezent sumele nu trebuie să depășească 36 de lei.