Am vizitat Țara lui Moș Crăciun
După Marienhamn, următorul port în care a acostat nava a fost Lulea, în nordul Suediei. Iată-ne, așadar, în Laponia, în „țara lui Moș Crăciun”, locul în care dorințele copiilor devin realitate.
Lulea este o așezare fondată în 1621, reprezentând cel mai nordic port comercial al Suediei. S-a dezvoltat ulterior ca mare centru universitar, aici studiind în prezent 16.000 de studenți la Universitatea Tehnică, ceea ce reprezintă o treime din populație.
Am ajuns în oraș cu un Shuttelbas. După ce am vizitat centrul urbei cu animata stradă comercială Storgatan, ne-am oprit să admirăm clădirea primăriei și catedrala. Cu un autobuz care circulă pe linia 9, am parcurs circa 10 kilometri și am ajuns la Gammelstad, “satul bisericii”, declarat patrimoniu UNESCO. În cele 408 de case din lemn vopsite în roșu, dar cu obloane albe, au locuit nomazi, țărani și negustori. Biserica din granit de culoare gri-roșietică și cu un turn înalt se distinge printr-o frumoasă frescă interioară datând din secolul al XVI-lea.
Orașul Lulea face parte dintr-un arhipelag cu 300 de insulițe, care în perioadă de iarnă, adică între ianuarie – aprilie, este înghețat, circulația vaselor fiind deschisă de spărgătoare de gheață. O altă atracție se afla la 10 km. de centru, adică rezervația naturală Storforsen, unde am putut admira râul cu cea mai mare viteză de scurgere din Europa, cu ape extrem de învolburate, adevărați torenți, spărgându-se de stâncile ce le stau in cale.
…Călătoria noastră merge mai departe. Următorul port în care acostează nava de croazieră este Kemi și aparține Finlandei. Și acesta are o poziție strategică, aflându-se la granița cu Suedia, la vărsarea râului Kemijoki, fiind cel mai nordic punct din Marea Baltică. La fel ca și în celelalte porturi din nordul Balticii calea până la ele este navigabilă între decembrie până în aprilie numai în urma spărgătoarelor de gheață. Unul dintre spărgătoare se numește Sampo, pe care l-am vizitat chiar în portul Kemi. Orașul este mult mai departe de port, nu are prea multe atracții turistice în afara unei moderne faleze cu restaurante, cu un centru comercial atractiv și o frumoasa catedrală. Dar cel mai interesant loc rămâne Galeria pietrelor prețioase, care adăpostește cea mai mare colecție din Europa. Piesa de o valoare inestimabilă rămâne copia colierului cu 647 de diamante al reginei Franței Maria Antoaneta* (copia coroanei reginei Angliei și a regelui Finlandei).
La nord de Kemi, se afla orașele gemene Haparanda, în Finlanda, și, după ce traversezi podul peste răul Tornionjoki, Tornio, în Suedia. Interesante sunt bisericile de lemn, biserica ortodoxă din Tornio, dar și învolburatul și rapidul râu Tornio, cunoscut și sub denumirea de curentul rapid Kukkolankoski.
După o zi liniștită pe mare, am ajuns pe 3 iulie în capitala Finlandei, la Helsinki, un oraș cu o populație de circa 600.000 de locuitori, o adevărata metropolă care, prin arhitectura sa, se înscrie în rândul celor mai frumoase capitale europene. Fondat in 1550 de către regele Gustav Vasa, s-a dorit sa concureze cu Tallinn, situat vizavi, în golful Finic. Va câștiga mult dezvoltându-se sub Țarul Rusiei Alexandru I, ajungând un mare centru comercial. Acesta îl va numi capitala marelui principat finic. Arhitectura urbanistică a orașului,sub îndrumarea arhitectului german Carl Ludwig Engel, va aduce un accent european îmbinat cu cel rusesc din Sankt Petesburg. Viața din acest oraș este la fel de cosmopolită ca în marile metropole ale lumii, fapt remarcat prin ținuta elegantă a magazinelor, gastronomia de clasă și abundența de turiști din toată lumea care fac din Helsinki un centru urban cu un aspect extrem de vioi, multicolor. Helsinki este de vizitat de milioane de turiști. Centrul orașului începe chiar din port, vestitul magazin Stokmann concurând cu Herod’s sau Lafayette. Turiștii sunt atrași și de piața centrală, Catedrala ortodoxă rusă Uspenski, cea mai mare catedrală rusească din afara Rusiei, de impozantul Dom Luteran, de piața Senatului, de clădirea Parlamentului, de Operă, de Muzeul Natural și de Finlandia Halle. Nu departe de centru se află biserica din stâncă, o construcție modernă săpată într-un granit dur, ridicată pe vechea construcție realizată în urma cu 60 de ani. Mai la nord, intr-un frumos parc se află un monument abstract din metal ce simbolizează o orga gigantă. Monumentul este ridicat în memoria marelui componist finlandez Jean Sibelius.
Orașul este frumos, civilizat, modern, recunoscut a fi și foarte sigur ca protecție pentru localnici, dar și pentru turiști. Cea ce însă umbrește atmosfera destinsă, veselă a orașului este prezența deranjantă a cerșetorilor, mai cu seamă români, țigani, aciuați la intrările din biserici sau în piețe, cu mâna întinsă sau deghizați în ursi polari. Am întâlnit și țigani muzicanți, care cântau la orgă sau acordeon, situație oricum mai tolerantă, c erșitul fiind un act degradant la adresa țării noastre. Am întrebat o țigancă de unde vine, care îi este obârșia. Ne-a răspuns că vine din Târgu-Jiu. „De ce te-ai refugiat aici?”, am mai întrebat-o. Ne-a răspuns sec: „Păi, acasă mor de foame cu copiii mei. Aici câștig un ban cinstit…” Ce poți să mai zici?! Ei văd un mod cinstit prin a câștiga un ban cu mâna întinsă… În orice caz, pentru prestigiul României în lume este o mare problemă pe care guvernanții noștri nu o prea bagă în seamă. Lor să le meargă bine! Țara ducă-se pe pustii!…
Pe o mare destul de agitată din cauza unui vânt puternic ne îndreptam spre Sankt Petesburg, unde vom poposi două zile. Cu aceleași gânduri bune, salutări calde tuturor cititorilor „Curierului de Vâlcea”! Pe curând o nouă corespondență din uriașa metropolă de pe Neva.
*În anul 1785, scandalul legat de un colier cu diamante a pătat permanent reputaţia reginei. Un hoţ care s-a prefăcut a fi Maria Antoaneta a obţinut un colier cu 647 de diamante şi l-a transportat ilegal la Londra pentru a fi vândut în bucăţi. Cu toate că regina era nevinovată, aceasta a rămas „pătată” în ochii oamenilor. Maria Antoaneta, ultima regină a Franţei, a fost considerată, atât o personificare a răului monarhiei, cât şi apogeul modei şi frumuseţii. Partea ticăloasă este cel mai bine surprinsă de faimoasa poveste, deşi incertă, prin care, după ce a auzit că francezii nu au pâine să mănânce, aceasta ar fi zis: „să mănânce cozonac”. Regina este recunoscută pentru frumusețe, pentru alegerile garderobei, a bijuteriilor şi pentru speculaţiile neîntrerupte asupra vieţii sale amoroase extraconjugale. Fețele personalității Mariei Antoaneta demonstrează tendinţa de a ilustra viaţa şi moarta sa ca simboluri pentru declinul monarhiilor europene în faţa revoluţiei globale. În dimineața zilei de 16 octombrie 1793, la vederea reginei, oamenii erau inițial muți, dar apoi au început să strige: „Trăiască republica!… Jos tirania!” O mare de 300.000 de oameni umplea Piaţa Revoluţiei din Paris. Toţi erau cu ochii aţintiţi spre regina care se îndrepta spre eşafod. A pășit hotărâtă pe scările ce duceau spre ghilotină, dar a pierdut un pantof care astăzi este piesă de muzeu. A urcat impasibilă treptele podiumului. Când ajutorul de călău a vrut să-i scoată vălul ce-i acoperea capul, ea a făcut un pas îndărăt şi s-a izbit de călăul care aştepta nemişcat. „Scuzaţi-mă, n-am vrut să vă lovesc…” a spus ea. Apoi, capul i s-a rostogolit pe podeaua eșafodului.
Corespondență de la Dr. Irina și Radu Dobrescu