„Am tras învăţături dureroase, dar importante, din anii trecuţi”


• declară deputatul Costi Rădulescu la început de cadru financiar 2014-2020

Conform spuselor deputatului Costi Rădulescu, ţara noastră este mai bine pregătită şi mai experimentată în gestionarea banilor nerambursabili, la început de cadru financiar 2014-2020. „Apartenenţa la o structură atât de com­plexă cum este Uniunea Europeană îşi are avantajele sale, însă vine şi cu o serie de îndatoriri. Acceptarea României la 1 ianuarie 2007 ca stat cu drepturi de­pline a reprezentat un moment extrem de important în istoria recentă a ţării noastre, atunci începând şi cooperarea continuă cu celelalte ţări UE. Lipsa de experienţă din anii de început s-a văzut şi ne-a costat mult, rata de absorbţie a fondurilor europene fiind foarte redusă în prima parte a perioadei de progra­mare 2007 – 2013. Din fericire, am tras o serie de învăţături dureroase, dar impor­tante, iar la început de cadru financiar 2014 – 2020 suntem mai pregătiţi şi mai experimentaţi în gestionarea acestor bani”, declară Rădulescu. Acesta susţine că este încrezător că tot mai mulţi români vor implementa în anii ce vor veni proiecte de succes cu bani comunitari, care să se remarce nu doar pe plan local, ci şi internaţional.